Ansamblul artistic profesionist ‘Baladele Deltei’, înfiinţat în anul 1996 ca un serviciu în cadrul Consiliului Judeţean Tulcea şi format din cei mai buni elevi ai ansamblului artistic ‘Doruleţul’, prezintă portul tradiţional nord-dobrogean, iar o membră a acestuia, Daniela Jipa, coase cămăşile specifice zonei şi le oferă altora posibilitatea de a învăţa tradiţia în şezători.
Ansamblul, înfiinţat la iniţiativa coregrafului Ştefan Coman, este începând din anul 2010 un serviciu în cadrul Primăriei municipiului Tulcea care a organizat şi participat la spectacole în ţară şi în străinătate. De-a lungul timpului a obţinut numeroase premii şi distincţii, fiind considerat reprezentativ pentru Dobrogea.
În momentul de faţă numără 24 de dansatori, 16 instrumentişti şi patru solişti vocali, printre dansatori aflându-se şi Daniela Jipa, în vârstă de 51 de ani, din comuna Somova, care coase cămăşi tradiţionale dobrogene.
Ea a declarat pentru AGERPRES că a purtat prima cămaşă tradiţională în clasa a IX-a, după ce a fost selectată în ansamblul folcloric al Liceului industrial alimentar din Tulcea.
‘Odată ce s-a făcut ansamblul de amatori, au venit şi cu costume. Atunci, erau cooperativele acelea care le lucrau, aşa era pe vremea comunismului. Nu trebuia să plăteşti şi să ai lucrul tău, ca acum’, a amintit Daniela Jipa.
A învăţat să lucreze încă din gimnaziu, în timpul orelor de lucru manual.
‘Atunci am învăţat cum se coase o pernă, cum să fac semne de carte, am învăţat practic să cos. Şi mi-a plăcut chiar foarte, foarte mult. Am început să fac cruciuliţele şi de acolo am început să mă mai joc şi eu pe acasă, hai să fac un mileu. Chiar am acasă mileuri cusute de mine din acea vreme. Le-am păstrat în bună regulă, pentru sufletul meu. Fata mea a zis că s-ar putea să le dea o nouă viaţă şi să le folosească într-un mod mai de actualitate, nu ştiu ce să zic’, a povestit Daniela Jipa.
La finele liceului, a fost obligată să returneze costumul popular purtat ca membră a ansamblului, dar o rudă i-a dat o ie pe care-o păstrează cu mare grijă.
‘Materialul are mici găurele pe ici, pe colo. Când o spăl, o spăl cu mare grijă. Cred că are 70 de ani vechime. O ţin acolo cu sfinţenie şi am zis că măcar lucrătura să o salvez, dacă nu vreau să o refac eu. Pot să spun că asta este prima mea ie personală pe care o păstrez’, a menţionat Daniela Jipa.
Şi-a început activitatea de coregraf în anul 2004, atunci când a înfiinţat ‘Nuferii Deltei’, ansamblul de copii din comuna Nufăru. Odată cu participările la festivalurile folclorice din alte judeţe şi-a dat seama că cei mici au nevoie de costume tradiţionale autentice.
‘Am vrut ceva care să reprezinte într-adevăr localitatea şi judeţul. Şi am început să iau toţi meşterii din ţară, toţi producătorii, să văd ce costume dobrogene au. Bineînţeles, că ele au fost amestecate, adică găseam motivul de Tulcea pe cămaşă, în schimb pestelcile nu erau de Tulcea, ci din Constanţa. Am cerut ceva care să mă reprezinte pe mine, ca Tulcea, pentru că eu dacă mă prezint la un concurs sau festival din Constanţa trebuie să mă diferenţiez. I-am întrebat dacă le dau un model, îmi pot confecţiona o pestelcă din Dobrogea de nord. Mi-au spus că e greu de ţesut. M-am supărat şi am zis că nu se poate. Aveam câteva pestelci acasă, luate de la bunici, de la mătuşi, şi am zis să văd lucrătura. Când m-am uitat pe spate mi-au atras atenţia nişte noduri şi am înţeles că sunt cusute cu acul. M-am pus şi am început să desenez schema pe hârtie. Dacă am desenat schema pe hârtie, partea cea mai grea, am ajuns la pânză. Şi uite aşa am început să mă joc cu pânza, până când am dat de capăt’, a povestit Daniela Jipa.
A confecţionat prima pestelcă în anul 2016, iar lucrul la ea a durat aproape un an.
‘La început, de dragul de a lucra nu am dat valoare lucrului. Nu am mai luat în calcul că se ia foarte mult timp, că timpul ăsta necesită bani. Atunci eram în culmea fericirii. Am zis că eu trebuie să fac lucrul să fie cât mai autentic şi am luat legătura cu oameni de la muzeu’, a mai spus tulceanca.
Acum, confecţionează o pestelcă în trei săptămâni, iar cel mai ieftin produs pe care-l vinde costă 600 de lei.
‘Cred că cel mai dificil costum este cel de sărbătoare. Adică, este complex. În el redai tot ce este mai frumos, acolo vrei să dai viaţă’, precizează ea.
Din pasiunea pentru costumul tradiţional nord-dobrogean a apărut şi o şezătoare la care este bine-venit oricine îşi doreşte să înveţe cum se coase.
‘Suntem câteva fete care am venit de la bun început şi ne cam păstrăm obiceiul ăsta. Cine doreşte să vină să lucreze, să înveţe să coasă este bine venit. Noi niciodată nu spunem nu. (…) Au fost şi bărbaţi care s-au interesat de lucrul manual, de cămaşă. Şi noi suntem satisfăcute în ideea că uite, găsim persoane care îşi doresc să se îmbrace autentic, tradiţional’, a mai spus Daniela Jipa.
Cea mai mare mândrie a ei este însă faptul că fiica ei, în vârstă de 14 ani, îi calcă pe urme.
‘Acum a zis că dacă se ia vacanţa, chiar îşi doreşte să lucreze. Eu i-am lucrat o pereche de pestelci la mână şi mi-a zis că vrea să le păstreze, dar visează să-şi facă o altă pereche de pestelci cu mâna ei şi, pe viitor, să-şi îmbrace costumul ei. Ea este mândria mea’, a menţionat Daniela Jipa.
La şezătoare participă şi Iuliana Titov, şef serviciu în cadrul Muzeului de etnografie şi artă populară, care a cercetat cămaşa dobrogeană.
‘Cercetările de teren efectuate în satele nord-dobrogene locuite de români evidenţiază existenţa cu precădere a două tipuri de cămăşi tradiţionale, una dreaptă, simplă şi alta cu platcă. De când sunt ele purtate în satele din acest areal este foarte greu de spus. Sunt cercetători care le asociază cu trecutul geto-dacic şi greco-roman, argumente în acest sens fiind considerate reproducerile de pe Monumentul de la Adamclisi din Constanţa şi Columna lui Traian de la Roma. Mai târziu, această piesă apare ca parte componentă a portului vlahilor pontici, descrierile călătorilor străini, schiţe, desene din perioada medievală şi modernă ne îndreptăţesc să considerăm acest element de port tradiţional ancestral’, a afirmat Iuliana Titov.
Ea a găsit în judeţ, după anul 1996, ii păstrate de la finele secolului al XIX-lea.
‘Cămăşile pe care le-am observat, după 1996, în cercetările de teren, au fost realizate la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Sunt din pânză de bumbac ţesută în casă. Se pare că până prin anii 1960 fiecare gospodină avea un război de ţesut în gospodărie cu ajutorul căruia realiza o gamă largă de ţesături. Pânza era simplă/limpede sau chirachie/învărgată, obţinută prin introducerea unor fire de bumbac mai gros numit tiriplic, sacâz sau bumbac crunt. Alte materiale folosite mai ales la cămăşile de lucru erau cânepa şi inul care asigurau o rezistenţă sporită cămăşilor. Foile aveau o lăţime între 50-70 centimetri, dimensiune dată de lăţimea războiului. Ambele tipuri de cămaşă sunt lungi până la glezne, respectând normele sociale care impuneau femeilor să nu-şi arate anumite părţi ale trupului. La cămaşa simplă se folosea o singură lungime de pânză care îmbrăca corpul din faţă până în spate, nemaifiind necesare îmbinări la umeri. De această pânză se aplicau clini laterali, dispuşi simetric. Forma acestora era dreptunghiulară sau trapezoidală, cu latura mică sub mânecă şi cea mare, la poale, pentru a putea merge cu paşi mari. Mânecile erau largi, drepte cu clini sau fără, pânza era aşezată pe lat sau pe lung. Formele vechi nu au manşetă, dar după anul 1920 a fost introdusă manşeta la cămaşa bărbătească. Subraţe se aplicau pave (pânze pătrate cu laturile între 5 şi 10 centimetri) care permiteau ridicarea mâinilor fără a trage în sus trupul cămăşii’, a prezentat cămaşa dobrogeană Iuliana Titov.
Muzeografa Institutului de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) spune că decorurile se găseau în proporţii reduse la gura cămăşii, pe platcă, mâneci şi poale.
‘Dintre motivele cusute în punct de cruce amintim şuvoiul sau calea rătăcită, crucea, melcişorii, merişoarele, pomişorii, trandafirii, garoafele, rozetele sau stelele. Cămăşile cu platcă, având mai multe îmbinări erau şi mai decorate. Un decor care înnobila cămaşa de sărbătoare erau bibilurile, dantele foarte fine şi discrete, cusute cu acul într-un singur fir. Uneori sunt prinse în bibiluri paiete/fluturi mici sau mărgele. Rafinamentul acestor decoruri, calitatea pânzei sunt o mărturie a talentului şi gustului pentru frumos de care dădea dovadă femeia simplă de la ţară’, a explicat Titov.
Ea a precizat că multe astfel de cămăşi sunt păstrate şi astăzi de oamenii locului în comunităţile puternice de români aflate de-a lungul Dunării, Dăieni, Ostrov, Peceneaga, Turcoaia, Grindu, Jijila, Garvăn, Văcăreni, Luncaviţa, în zona de dealuri, Casimcea, Topolog, Dorobanţu, Horia, Niculiţel, Visterna, Somova, în Delta Dunării sau în proximitatea lacului Razelm, Nufăru, CA Rosetti, Enisala.
‘Acestor tipuri de cămăşi dobrogene li s-au adăugat altele, venite odată cu aşezarea românilor din celelalte regiuni ale ţării care au fost împroprietăriţi în Dobrogea încă din vremea Regelui Carol, astfel, am găsit prin lăzile de zestre cămăşi ardeleneşti, olteneşti, moldoveneşti, bucovinene. Cele mai răspândite forme sunt cele promovate de Regina Maria pe tot teritoriul ţării şi adoptate de toată intelectualitatea românească. De asemenea, în perioada interbelică au apărut forme hibride care îmbină elemente ale cămăşilor vechi dobrogene cu forme şi elemente din alte regiuni: apare cămaşa scurtă, fără poale, croiul încreţit la gât şi ornamente amplasate în râuri pe lungul pieptului şi al mânecilor’, a mai spus cercetătoarea Iuliana Titov.
