„Dar pentru ce i-a făcut Stegarului Dac, Jandarmeria nu își cere public scuze? Acum el este în închisoare, nevinovat”, scrie, pe Facebook, deputata AUR, Lidia Vadim Tudor.
De asemenea, pe pagina lui Cezar Avrămuţă (Stegarul Dac) se arată:
„În ziua incidentului care a condus catre arestarea sa, Cezar Avrămuță s-a aflat, din nou, singur în fața unui sistem care confundă ordinea cu forța. Înconjurat de un grup de unsprezece jandarmi, neînarmat, fără nicio intenție de agresiune, el a fost acuzat de „ultraj” — o etichetă juridică grea, aplicată prea ușor atunci când autoritatea se teme de imaginea propriei puteri.
Legea pedepsește ultrajul pentru că atinge „autoritatea de stat”. Dar când această autoritate lovește prima, când cel în uniformă provoacă, împinge sau imobilizează fără drept, nu mai vorbim despre o relație între cetățean și lege — ci despre un abuz de forță. În acele momente, ordinea publică încetează să fie ordine și devine dominație.
Cazul lui Cezar ridică o întrebare simplă și incomodă: poate fi considerat „pericol social” un om singur, aflat în mijlocul a unsprezece jandarmi înarmați și antrenați?
Răspunsul, juridic și moral, este nu.
Pentru că în acel dezechilibru de forțe, Cezar nu a reprezentat o amenințare, ci o oglindă. A reacționat instinctiv, în fața unui contact fizic inițiat de forțele de ordine. A fost împins, iar reacția sa – o împingere reflexă sau o replică verbală sub tensiune – a fost interpretată drept „ultraj”.
Dar legea nu poate fi oarbă la context.
Conform art. 19 din Codul penal, reacția de apărare la un atac „material, direct, imediat și injust” nu constituie infracțiune.
Iar în fața unui dezechilibru evident – un om singur înconjurat de un dispozitiv întreg – nu poate fi vorba despre intenție, ci despre instinct.
Cezar Avrămuță nu este un infractor. Este simbolul unei confruntări dintre cetățean și un sistem care și-a pierdut cumpătul.
Acolo unde forța s-a exercitat fără măsură, reacția omului nu mai e crimă — e strigătul firesc al demnității.
Cezar mănâncă de 5 lei pe zi, dar costă statul 8.000 lei pe lună
Dinu Avrămuță Cezar-Cătălin, aflat în arest preventiv la Penitenciarul Giurgiu, trăiește zilnic cu 3 porții de mâncare estimate intre 5–8 lei (conform adresei 4699, Giurgiu, primita azi).
Dar statul român cheltuiește oficial 8.000 lei pe lună pentru întreținerea fiecărui deținut. Da, 8.000 lei/lună. Asta înseamnă aproape 260 lei pe zi.
Unde se duc restul de peste 7.700 de lei lunar?
Nu la mâncare.
Nu la igienă.
Nu la programe de reeducare.
Nu la apă caldă sau condiții decente.
Cezar nu poate face duș decât o dată la 7–10 zile, în apă rece.
Căldura pornește o oră dimineața. Atât.
La chiuvetă, ziua curge apă cât să uzi o floare. Noaptea umple sticle.
Camera e plină de ploșnițe și gândaci, iar deratizarea e doar pe hârtie.
Regimul său vegetarian nu e respectat, iar familia are voie doar cu 6 kg de legume și fructe pe lună.
Dacă scădem din cele 8.000 lei: 200 lei/lună pentru mâncare (6,5 lei/zi), 100 lei/lună generos estimat pentru alte cheltuieli
= rămân 7.700 lei/lună care nu ajung la deținut.
Bani care se evaporă prin: salarii și bonusuri pentru personal,
deratizări inexistente, „programe” care nu există, birocrație și abuz.
Cezar nu este doar un om arestat. Este un simbol. Un cetățean devenit incomod pentru sistem. O voce care a fost redusă la tăcere, închisă într-o cameră mizerabilă și transformată într-un „cost bugetar” din care alții prosperă.
Aceasta nu este justiție. Nu este reeducare. Nu este demnitate.
Este o afacere cu oameni, cu bani publici și cu nepăsare.
Spune și tu: cum e posibil să trăiești în 2025 într-o țară unde un om e hrănit cu 5 lei pe zi, dar este folosit pentru justificarea unor cheltuieli de 8.000 lei/lună?”.
Sursa: Ecopolitic.ro
