La acest sfârşit de an 2022, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, cunoscut iniţial ca „Teatrul cel Mare”, marchează 170 de ani de la fondare şi. – Coincidenţă semnificativă ! – Tot 170 de ani de la naşterea celui care îi este patron spiritual, marele dramaturg Ion Luca Caragiale. O privire întoarsă înspre trecut, dar şi spre viitor, la finalul anului ce vine, când se vor împlini 50 de ani de teatru în actualul sediu din Piaţa Universităţii, într-o clădire care a renăscut în haine noi între 2011-2015, marcând o nouă etapă în existenţa sa, cea a „unui Teatru Nou pentru un public nou”.
În data de 31 decembrie 1852 se aprindeau pentru prima dată luminile în TEATRUL CEL MARE (devenit NAŢIONAL din 1876, în preziua Războiului Neatârnării, când Alexandru Odobescu pune pe frontispiciul clădirii, cu litere turnate în bronz, „numele care va dăinui alături de Academie şi Universitate cât va dăinui şi poporul român”. Ziarul „Vestitorul Românesc” din 3 ianuarie 1853 consemna astfel evenimentul inaugural: „…la 8 ceasuri seara, s-a urmat deschiderea solenelă a noului teatru. Cu două zile mai nainte, lumea alerga la casierie teatrului grăbindu-se fiecare a se căpui cu bilet de intrare pentru acea seară. Inauguraţia s-a făcut prin reprezentaţia piesei Zoe sau Amantul împrumutat (vodevilul lui Scribe – n.n.) de către actorii români şi mai multe arii şi un trio din diferite opere executate de cei mai de căpetenie artişti şi artiste din trupa italiană supt direcţia d. Papa Nicola. (…) De la 7 ceasuri încă, sala era plină de lume. Elegantele şi bogatele toalete ale doamnelor de prin loji răsfrângându-şi splendoarea în oceanul de lumini al sălii, înfăţişa ochilor o privelişte magică şi încântătoare.”
Acest an aniversar, 2022 – în decursul căruia la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” a fost realizat un număr record de premiere (14), s-au vernisat 17 noi expoziţii în cadrul programului TNB-Parateatral-Arte vizuale, s-a lansat a VIII-a ediţie a Programului 9G, s-a difuzat primul Podcast propriu al TNB (la 1 decembrie), s-au desfăşurat 3 workshopuri sub egida Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală Ion Sava” şi lista activităţilor nu se opreşte aici – se încheie odată cu ultimele reprezentaţii din data de 30 decembrie, când se joacă în toate sălile şi pe toate scenele: DINEU CU PROŞTI de Francis Veber la Sala „Ion Caramitru”, MICUL INFERN de Mircea Ştefănescu la Sala Studio, STUPID FUCKING BIRD de Aaron Posner la Sala Pictura, NEBUN DIN DRAGOSTE de Sam Sheppard la Sala Atelier.
Începând cu data de 30 decembrie 2022, spectatorii vor putea viziona, în foaierul Sălii Ion Caramitru, o micro-expoziţie realizată de Muzeul TNB – De la Teatrul cel Mare la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” – 170 de ani de istorie, evocând prin afişe vechi, fotografii şi exponate rare din patrimoniul Muzeului, momente din istoria instituţiei. Vor fi expuse, până la sfârşitul lunii ianuarie 2023, câteva obiecte provenite din vechea clădire a Teatrului cel Mare, salvate din ruinele rămase după bombardamentul german asupra Bucureştiului din 24 august 1944, când teatrul a fost distrus. Expoziţia se deschide vineri, 30 decembrie 2022, la ora 11.00, când este programat şi primul tur ghidat gratuit al zilei.
Pentru că, tot în aceste ultime zile ale anului, publicului interesat de vizitarea clădirii TNB îi vor fi oferite, drept cadou aniversar, tururi ghidate gratuite: de la orele 11.00, 13.00, 15.00 şi 17.00 în data de vineri, 30 decembrie 2022 şi de la orele 11.00 şi 13.00 în data de sâmbătă, 31 decembrie 2022.
Vor putea fi vizitate noile săli, atelierele şi culisele Teatrului Naţional. Ca de obicei, locul de întâlnire va fi în foaierul Sălii Ion Caramitru, în faţa Agenţiei de bilete. Recomandăm o rezervare telefonică prealabilă la numărul de telefon 021 314.71.71 – Agenţia de bilete a TNB sau la nr. 0744 633 188 (dl. Ionuţ Corpaci).
Pe turnul scenei mari, va fi proiectată, în seara zilei de 30 decembrie 2022, o succesiune de imagini evocatoare ale acestui „arc peste timp”, pentru a marca, simbolic, cei 170 de ani de existenţă ai instituţiei Teatrului Naţional.
Urăm spectatorilor noştri să se bucure din plin de MAGIA CRĂCIUNULUI, iar NOUL AN 2023 să le aducă împlinirea speranţelor şi transformarea viselor în realitate !
The post De la” Teatrul cel Mare” la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” – 170 de ani de istorie teatrală appeared first on News Bucuresti.