Activităţile din cadrul programului naţional ‘Săptămâna verde’ vor putea varia mai mult decât în anul şcolar trecut, afirmă ministrul Educaţiei, Ligia Deca, care susţine că educaţia pentru mediu este o necesitate.
‘Pe lângă platforma dedicată acestui program, saptamanaverde.edu.ro, pentru a susţine şcolile, cu sprijinul Administraţiei Fondului pentru Mediu, vom putea finanţa activităţi specifice programului, oferind, astfel, copiilor mai multe oportunităţi de învăţare’, a scris ministrul pe Facebook.
Identificarea modalităţii de finanţare a activităţilor din cadrul programului naţional ‘Săptămâna verde’ a fost una dintre temele de discuţie din cadrul întâlnirii pe care ministrul Educaţiei Ligia Deca a avut-o joi cu ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, Alexandra Bocse, consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.
‘Am discutat şi despre dezvoltarea, în unităţile de învăţământ conexe, palate şi cluburi ale copiilor, a cercurilor pe teme de educaţie pentru mediu, despre extinderea programului de tip Ranger Junior, micii exploratori ai naturii, în toate parcurile naturale, şi despre posibilitatea creării unui program pentru instalarea de panouri fotovoltaice în şcoli. Am convingerea că este necesar să ne învăţăm copiii să aibă grijă de mediul în care trăiesc. Consecinţele comportamentelor noastre sunt tot mai vizibile, iar educaţia pentru mediu este o necesitate’, a scris ministrul.