AcasăStiri generaleDeca: Au fost încheiate peste 2.500 de contracte pentru dotarea a aproape...

Deca: Au fost încheiate peste 2.500 de contracte pentru dotarea a aproape 6.000 de unităţi de învăţământ

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, marţi, că prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) se va schimba faţa şcolilor din România şi a susţinut că au fost deja încheiate peste 2.500 de contracte de finanţare pentru dotarea a aproape 6.000 de unităţi de învăţământ şi unităţi conexe.

‘Au fost deja încheiate peste 2.500 de contracte de finanţare pentru dotarea a aproape 6.000 de unităţi de învăţământ şi unităţi conexe, astfel încât în orice sală de clasă am intra în viitor, să găsim cel puţin o tablă interactivă, un laptop, un sistem de sunet şi orice alte resurse necesare profesorilor şi elevilor pentru a-şi desfăşura activitatea în cele mai bune condiţii’, a scris ministrul Ligia Deca, pe Facebook.

Potrivit acesteia, au fost semnate, de asemenea, şi contracte ce vizează achiziţia de microbuze electrice, precum şi dezvoltarea campusurilor de învăţământ dual.

‘Cum multe dintre investiţiile prevăzute pot fi implementate doar cu sprijinul autorităţilor publice locale, m-am bucurat că astăzi, în cadrul dezbaterii ‘Ora de Administraţie Locală’ organizate pe Platforma APL, am avut posibilitatea nu doar să prezint oportunităţile de dezvoltare prin PNRR, ci şi să mulţumesc reprezentanţilor autorităţilor publice locale pentru tot efortul depus până acum. Mă bazez în continuare pe hotărârea, implicarea şi determinarea de a duce la bun sfârşit toate investiţiile şi vă asigur că voi oferi tot sprijinul meu întregii comunităţi şcolare, pentru a ne atinge scopul – acela de a asigura un învăţământ de calitate pentru fiecare elev din România, adaptat la specificul fiecărei comunităţi locale’, a mai afirmat ministrul Educaţiei. AGERPRES / (AS – autor: Roberto Stan, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks