Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, luni, că în şcoală trebuie să existe toleranţă zero faţă de orice fel de violenţă, arătând că aceasta trebuie combătută printr-o colaborare între şcoală, familie, autorităţi şi societate în ansamblu.
‘Cred că în şcoală trebuie să avem toleranţă zero faţă de orice fel de violenţă, că e vorba de violenţă fizică, că e vorba de violenţă psihologică, că e vorba de violenţă emoţională, iar această responsabilitate nu este doar a directorului sau a consilierului şcolar, este a fiecărui om din şcoală, că el este cadru didactic, că este personal auxiliar, că este personal administrativ sau că este elev, trebuie să avem cu toţii această responsabilitate a prevenirii şi a adresării tuturor actelor de violenţă. Nu cred că trebuie să existe cadru didactic care să fie indiferent atunci când un elev vine şi povesteşte că a fost agresat. Există proceduri în şcoală, avem o procedură de combatere a violenţei care prevede responsabilităţi clare pentru fiecare persoană din şcoală, există un mecanism de alertare a altor instituţii pentru cazurile grave – că vorbim de DGASPC, că vorbim de Biroul de Siguranţă Şcolară, adică de Poliţie -, tocmai în ideea ca, atunci când există cazuri grave, să fie implicaţi toţi profesioniştii care trebuie să ia măsuri’, a afirmat ministrul într-o conferinţă de presă susţinută la Ploieşti.
Ligia Deca a arătat că este necesară şi o schimbare de mentalitate.
‘Este vorba şi despre o schimbare de mentalitate. Este clar că violenţa în şcoală trebuie combătută prin colaborare între şcoală, familie, autorităţi şi societate în ansamblu. Pentru mine a fost foarte important, în primul rând, să avem procedura de combatere a violenţei clară, pentru că până acum oamenii spuneau ‘nu ştim ce trebuie să facem, nu ştim cu cine trebuie să vorbim’. Acum este clar acest circuit. (…) Mai mult decât atât, ne-am concentrat inclusiv în ceea ce priveşte tematica Şcolii Altfel din acest an, pentru a preveni violenţa în şcoală, pentru a preveni violenţa, pentru a preveni bullying-ul în toate formele sale şi pentru a face formare pe ceea ce înseamnă cyber bullying, pentru că mulţi copii petrec foarte mult timp pe reţelele sociale şi, chiar dacă interacţiunile nu sunt faţă în faţă, efectele psihologice pot fi la fel de dăunătoare, mai ales pentru ceea ce înseamnă personalităţi în formare’, a explicat ministrul Educaţiei.
Din punctul său de vedere, nu există copil rău, ci există copil care, la un moment dat, a avut o problemă de comportament.
‘Probleme de violenţă în şcoală au existat şi vor mai exista. Sunt comune şi altor state din Uniunea Europeană şi cu toţii funcţionăm în contextul constituţional al dreptului la educaţie. Copiii, atunci când devin violenţi, există nişte cauze care trebuie adresate prin măsuri adecvate, prin intermediul profesioniştilor, cum ar fi consilierii şcolari, direcţiile de asistenţă socială şi împreună cu familia şi cu şcoala. Sigur că, prin noua lege a învăţământului preuniversitar, am introdus, având în vedere contextul din şcoli, măsuri mai clare şi uneori mai drastice, în aşa fel încât cazurile grave să aibă sancţiuni corespunzătoare pentru a garanta dreptul la educaţie şi al colegilor. Dar eu cred că nu există copil rău, există copil cu, la un moment dat, o problemă de comportament, problemă care ţine de noi, adulţii, să fie doar un episod peste care copilul trece. Deci, cred în responsabilitatea familiei, a profesioniştilor, a şcolii şi, de ce nu, a societăţii, de a crea un mediu în care acel copil să fie reabilitat. Cred că există această posibilitate, iar rezultatele intervenţiei reale şi bazate pe expertiză profesională în şcolile unde au fost astfel de probleme îmi dau speranţă că vom găsi soluţii ori de câte ori un copil trece printr-o perioadă mai dificilă sau face o greşeală. Nu cred că vreunul dintre noi îşi doreşte să fie caracterizat toată viaţa printr-o greşeală pe care a făcut-o la un moment dat’, a mai spus Ligia Deca.
Ministrul Educaţiei a efectuat, luni, o vizită de lucru în judeţul Prahova.