Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a subliniat, marţi, că noile programe pentru liceu trebuie finalizate cât mai repede, iar Inspecţia şcolară să aibă rolul de sprijin în construirea activităţilor didactice.
‘Şcoala pe care ne-o dorim – incluzivă, echitabilă, performantă – implică un management de calitate. Avem nevoie să regândim modul în care ne raportăm la învăţare. Noile programe pentru liceu nu mai pot întârzia. Inspecţia şcolară trebuie să aibă rolul de sprijin în construirea activităţilor didactice. Acestea au fost câteva dintre mesajele transmise la întâlnirea cu inspectorii şcolari generali din ţară. Mi-am dorit această întâlnire, mai ales în contextul în care punem deja în aplicare prevederi ale noii Legi a învăţământului preuniversitar. Inspectorii şcolari generali sunt, alături de colegii din Ministerul Educaţiei şi de oamenii din şcoli, cei cu sprijinul cărora putem implementa reformele reale în sistem’, a scris ministrul, pe Facebook.
Ea a afirmat că, indiferent că se vorbeşte despre aplicarea legislaţiei specifice şcolilor, despre implementarea unor proiecte, despre identificarea unor soluţii pentru reducerea abandonului şcolar, despre creşterea nivelului de literaţie sau despre îmbunătăţirea participării copiilor la examenele naţionale, trebuie să se aibă în vedere că şcoala este ‘oglinda’ managementului practicat de cei care au responsabilitatea aceasta.