Prevenţia este unul dintre pilonii principali pe care Ministerul Educaţiei se va concentra iar DIICOT va fi un partener în această privinţă, a susţinut, joi, ministrul Ligia Deca.
Ministrul Educaţiei s-a întâlnit cu procurorul şef al DIICOT, Alina Albu.
‘Doar prin colaborare, şcoala poate fi un spaţiu în care elevii să se simtă în siguranţă. Am avut azi, la sediul Ministerului Educaţiei, o întâlnire cu procurorul-şef al DIICOT, Alina Albu, pentru a reafirma cooperarea între cele două instituţii pe care le reprezentăm. Prevenţia este unul dintre pilonii principali pe care ne vom concentra iar DIICOT va fi un partener de nădejde în această privinţă’, a scris Deca pe pagina sa de Facebook.
Ministrul a afirmat că a stabilit împreună cu procurorul-şef Alina Albu să existe o informare reciprocă, la nivel instituţional, atunci când este vorba de infracţiuni comise în perimetrul şcolar, cum ar fi cazuri de consum de droguri.
‘La nivelul Ministerului Educaţiei, avem deja măsuri adoptate în acest sens, însă noi paşi urmează a fi parcurşi. În paralel, am menţionat şi reformele incluse în pachetul de Legi ale educaţiei pentru întărirea siguranţei în unităţile de învăţământ. Voi face tot ce ţine de mine pentru a mă asigura că elevii se vor dezvolta într-un mediu sigur şi sănătos’, a mai scris Ligia Deca.