Acţiuni de propagandă politică, precum cea desfăşurată de reprezentanţii AUR la deschiderea anului universitar, încalcă nu doar prevederi legale, ci şi principii ale democraţiei, a transmis, miercuri, ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
‘Spun, cu fermitate, NU propagandei politice în şcoli şi universităţi! Trebuie să respectăm, cu toţii, neimplicarea politicului în instituţiile de învăţământ! Atât Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cât şi Legea învăţământului superior nr. 199/2023 stabilesc principii prin care sunt interzise manifestările şi propaganda de natură politică’, a scris Deca, pe Facebook.
Potrivit acesteia, dincolo de prevederile legale, ‘din respect’ pentru actul educaţional, este datoria fiecăruia să lase instituţiile de învăţământ să fie ceea ce ele au menirea să fie – spaţii ale învăţării, în toate formele ei, în care propaganda politică nu îşi găseşte locul.
Luni, la deschiderea noului an universitar, susţinători ai AUR au distribuit pliante, în curtea şi în sediul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prin care se promova partidul, iar tinerii erau îndemnaţi să renunţe la studiile universitare şi să se înscrie în AUR.