Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat lansarea în consultare a Ghidului solicitantului pentru Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar, prin care unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pot obţine granturi care să conducă la diminuarea riscului de abandon şcolar.
‘În 2020, România a avut una dintre cele mai mari rate de părăsire timpurie a şcolii din Uniunea Europeană. O parte dintre elevi, mai ales din mediul rural şi urban marginalizat, abandonează şcoala încă din timpul gimnaziului. Pentru a preveni şi a reduce acest fenomen, am lansat în consultare Ghidul solicitantului pentru Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS). Suntem la runda a II-a a programului, ghidul a fost îmbunătăţit în urma feedbackului primit de la beneficiarii rundei I, dar suntem în continuare deschişi la recomandări’, a transmis ministrul, miercuri, pe Facebook.
Prin intermediul acestui apel, unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pot obţine granturi pentru intervenţii care să conducă la diminuarea riscului de abandon şcolar, îmbunătăţirea rezultatelor obţinute de elevi în cadrul evaluărilor naţionale, creşterea procentului de elevi care finalizează învăţământul gimnazial, precum şi pentru creşterea participării absolvenţilor învăţământului gimnazial la Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a ratei de tranziţie de la învăţământul secundar inferior la învăţământul secundar superior.
Alocarea financiară a acestui apel de proiecte este de 265 de milioane de euro, fără TVA.
Activităţi eligibile pentru acest apel sunt: activităţi de identificare şi monitorizare a elevilor în risc de abandon şcolar – MATE (obligatorii), activităţi de prevenire, intervenţie şi compensare (obligatorii), activităţi pedagogice şi de sprijin, activităţi extra-curriculare şi/sau extra-şcolare, activităţi de informare, consiliere, asistenţă şi educaţie a părinţilor/tutorilor legali, activităţi specifice pentru copiii/tinerii care nu frecventează nicio formă de educaţie, alte tipuri de activităţi care contribuie la prevenirea şi reducerea abandonului şcolar, în corelaţie cu nevoile identificate, activităţi de formare a profesorilor organizate în mediul fizic/online.
De asemenea, alte activităţi eligibile pot fi lucrări de amenajare minore, achiziţionarea de bunuri (opţionale), activităţi digitalizare proces educaţional (obligatorii).
Observaţiile şi recomandările referitoare la Ghidul solicitantului pot fi depuse în perioada 22 – 28 martie.