AcasăPoliticaDecizie istorică a Canadei vizând despăgubirea popoarelor indigene

Decizie istorică a Canadei vizând despăgubirea popoarelor indigene

Autorităţile canadiene au fost de acord să plătească aproape trei miliarde de dolari canadieni drept compensaţie popoarelor indigene pentru a repara prejudiciul suferit timp de peste un secol de mii de copii internaţi cu forţa în şcoli rezidenţiale religioase, transmite AFP, notează Agerpres.

Guvernul premierului Justin Trudeau a anunţat sâmbătă un acord istoric cu 325 de comunităţi indigene pentru a le despăgubi cu până la 2,8 miliarde de dolari canadieni pentru abuzurile suferite în perioada dintre sfârşitul secolului al XIX-lea şi anii 1900.

„Canada se angajează să repare prejudiciul colectiv cauzat de sistemul şcolilor rezidenţiale şi de pierderea limbii, culturii şi a patrimoniului”, potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Relaţiile Coroană-Indigeni.

Timp de aproape un secol, aproximativ 150.000 de copii indigeni au fost luaţi din familiile lor şi înscrişi cu forţa în 139 de şcoli-internat, adesea conduse de Biserica Catolică, fiind izolaţi de familiile, limba şi cultura lor.

Mii de copii nu s-au mai întors în familiile lor şi abia în ultimii ani au fost realizate investigaţii pentru a face lumină asupra tragicului trecut colonial al acestui fost teritoriu al Imperiului Britanic.

Suma record anunţată sâmbătă îşi propune să compenseze aceste 325 de comunităţi din vestul Canadei în vederea „revitalizării educaţiei, culturii şi limbii indigene pentru a sprijini supravieţuitorii în procesul lor de vindecare şi reconectare cu patrimoniul lor”, potrivit comunicatului oficial.

De mai bine de doi ani, acest trecut colonial întunecat a fost adus în discuţia publică pe măsură ce morminte ale unor copii au fost descoperite în apropierea acestor instituţii. Au fost identificate deja peste 1.300 de morminte, cel mai recent în urmă cu aproximativ zece zile.

Modalităţile precise de alocare a celor 2,8 miliarde de dolari canadieni vor fi decise de Curtea Federală pe 27 februarie.

Este deja stabilit că 200.000 de dolari canadieni vor fi plătiţi fiecărei persoane implicate în acţiunea colectivă de despăgubire prin „fonduri de lansare iniţiale, care însumează 325 de milioane de dolari” canadieni.

O comisie naţională de anchetă a calificat în 2015 acest sistem de şcoli-internat drept „genocid cultural”.

Într-o vizită întreprinsă în Canada în iulie anul trecut, Papa Francisc a cerut „iertare pentru răul” făcut timp de zeci de ani în aceste şcoli pentru indigeni şi s-a declarat „îndurerat” de aceste practici, care erau încurajate de doctrinele Bisericii Catolice din acea epocă.

sursa – AGERPRES

Articolul Decizie istorică a Canadei vizând despăgubirea popoarelor indigene apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks