„Vicepremierul Dragoș Anastasiu a demisionat în urma scandalul șpăgilor la ANAF, dar a avut grijă să își creeze – sau cel puțin a încercat – o imagine de erou național, de martir pe altarul luptei cu un stat nemilos și chiar infractor. Anunțul și declarațiile sale, unele de-a dreptul aiuritoare, au fost făcute într-o conferință de presă, cu sigla guvernului în spate. O premieră absolută, am spune: statul român pulverizat din vorbe din chiar interiorul lui. Mai grav, însă, e faptul că Anastasiu, printre lacrimi, a aruncat intoxicări de proporții în spațiul public, în încercarea de a transforma infracțiunea de dare de mită în rebeliune eroică împotriva abuzurilor statului și în rezistență precum cea a partizanilor anti-comuniști din munți”, scrie, pe inpolitics.ro, jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob.
„Concret, Anastasiu a reașezat faptele care au dus la anchetarea sa de către DNA și la condamnarea la închisoare a unor inspectori ai ANAF într-un mod total diferit de rechizitoriul procurorilor.
El nu a făcut un contract fictiv cu o firmă apropiată inspectorilor ANAF prin care i-a șpăguit opt ani de zile cu excursii de lux pentru toată familia, ci, la recomandarea lor, a angajat serviciile unei firme care trebuia să îi refacă pe baze corecte contabilitatea firmelor.(?!!)
Conform ex-vicepremierului, relația cu ANAF a venit în urma unui dosar penal făcut de poliția economică pentru neconcordanțe între numărul biletelor de transport pasageri pe care firma sa le avea în evidențe și datele de la poliția de frontieră.
Ce spune Anastasiu:
”Ăsta este contextul în care în 2009 vine ANAF cu persoana inculpată în dosarul de care facem vorbire (Angela Burlacu n.n.) și începe control de fond pe cinci ani (din urmă n.n.). Durează patru luni și la un moment dat colaboratorii mei (Cristian Băciucu, în prezent decedat n.n.) vin la mine, pentru că eu nu participam la control și mi-au spus că totul pe contabilitate este foarte bine, dar avem niște probleme legate de evidențele din ștatele de plată. Asta înseamnă că aveam ștatele de plată, aveam sume plătite către ANAF, dar nu se legau exact cu evidențele de la ANAF.
Și inspectoarea ne-a spus că e grav, că s-ar putea să fie lucruri foarte grave și că nu poate să închidă dosarul, că mai trebuie să lucrăm, dar are o propunere constructivă. Și am zis ok, haideți să vedem care este propunerea constructivă. Am avut acea discuție și mi s-a spus așa, avem două variante.
Ori suspendăm controlul, vă uitați pe toate evidențele acestea, le faceți, le refaceți. Ștate de plată pentru mii de persoane timp de cinci ani. Și vedem ce iese.
Sau închidem acum controlul și vă recomand o firmă care se va ocupa de aceste lucruri, va dura cîteva luni, dar eu am încredere în această firmă că va face lucrurile să se întîmple în așa fel încît să avem evidențele la zi. (!!!)
Și ăsta este un moment în care eu a trebuit să iau o decizie împreună cu partenerul meu. Ce făceam? Aveam de ales între un posibil faliment, sute de angajați cu familiile lor, munca noastră de cinci ani de zile, douăzeci de mii de călători peste tot în Europa, care n-ar mai fi putut să se-ntoarcă cu aceste autocare ale noastre acasă, sau să dau curs șantajului, să dau curs propunerii și să închidem dosarul, în măsura în care toate celelalte elemente ale controlului erau în regulă. Asta a fost decizia pe care am luat-o la momentul respectiv. Partenerul meu a semnat un contract pe una dintre firmele noastre pe care el o gestiona. Și de aici încolo cred că lucrurile sunt clare în rechizitoriu pe care înțeleg că toată lumea îl are. Dar eu nu l-am avut la momentul respectiv. Ce anume s-a întîmplat ulterior și ideea că a durat foarte mult pînă cînd partenerul meu a mers la DNA și a denunțat.
A fost niște încercări de rezolvare a problemei, s-au întîmplat anumite lucruri o perioadă de timp, cîteva luni, nu mai știu acum cît, n-au fost de succes, după care nu s-a mai întîmplat nimic, colaboratorii mei au preluat lucrul, au refăcut, a durat un an de zile, au refăcut toate ștatele de plată, om cu om, bob cu bob, pentru ca la sfîrșit să vedem că era vina noastră pentru că înregistrările nu erau corecte, dar sumele plătite de noi către statul român erau mai mari decît ar fi fost nevoie.
Și la un moment dat au început să fie solicitări de excursii din partea funcționarului de la ANAF și a firmelor respective, care s-au soldat cu facturi pur și simplu neplătite. Neplătite un an, neplătite două ani, neplătite trei ani, neplătite patru ani. Eu n-am avut informații cu privire la faptul că, de exemplu, facturile nu erau plătite. Și la un moment dat lucrul acesta a explodat.
Am aflat. Am întrebat de ce. Mi s-a spus că de frică, pentru că persoana respectivă a mai venit în control la noi cu alte ocazii, și că de fiecare dată, cu aceeași severitate, cu aceleași tipete, cu aceleași amenințări, la adresa colaboratorilor mei, a introdus acest sistem de teroare care a generat frică, de a pune presiune pe reziliere de contracte, pe plata facturilor, etc.
În secunda în care eu am aflat acest lucru și am avut toate informațiile necesare, e greu să ai mai mult de 20 de companii și să ai toate informațiile necesare la zi, am decis împreună cu partenerul meu să spunem adevărul. El semnase contractul, el a fost cel care a depus denunțul, eu am fost martor, am știut în primă fază, am asumat lucrul ăsta într-o situație de foarte mare criză și ce s-a întîmplat apoi ați văzut. Am fost declarat șpăgar.
Aș vrea să vă spun din start că s-a făcut un studiu, nu foarte de mult, cu privire la șpăgi în România. Există două tipuri de șpăgi. Există șpăgi de supraviețuire și există șpăgi de îmbogățire.
Șpaga de supraviețuire e atunci cînd… Și apropo, în anii 90 șpaga era cu plicul sau cu geamantanul. Din anii 2000 lucrurile s-au mai sofisticat, nu se mai merge cu plicul sau cu geamantanul, se merge cu contracte de consultanță și cu alte variante de tipul ăsta. Din punctul nostru de vedere, treaba a fost din zona de supraviețuire.
În perioada de timp în care au continuat aceste contracte pînă la un moment dat, după care mult mai multe facturi neplătite, pur și simplu facturi neplătite, în toată perioada asta a fost zona de frică și de supraviețuire. În toată această perioadă compania mea a plătit 75 de milioane de ron în plus de la stat.
Nu a fost nici o secundă, dar nici o secundă, cînd noi am făcut evaziune fiscală și am avut, avem și vom avea toate veniturile înregistrate, am avut, avem și vom avea toate salariile plătite oficial, spre dosebire de foarte multe firme în care se plătesc salariile la minim pe economie plus un plic, și gîndiți-vă de ce se întîmplă lucrul ăsta și de ce nu se iau măsuri în această privință. Niciodată, nici o secundă, nici un moment nu a fost vorba de zona cealaltă care se cheamă ”îmbogățire”. Să plătești mai puțin la stat sau să ai încasări ilicite.
Asta este imaginea pe care, cu cea mai mare sinceritate, v-o pun pe masă. Dacă nu mă înșel este totul în rechizitoriu. Asta este realitatea, niciuna altă”.
Trăgînd linie și adunînd: din declarațiile șocante ale lui Anastasiu aflăm că el a angajat o firmă – cel mai probabil de contabilitate, teoretic vorbind -, recomandată de ANAF, doar pentru a-i pune ordine în actele companiilor sale. Rechizitoriul DNA spune altceva, anume că inspectoarea ANAF Angela Burlacu i-a recomandat o firmă pentru servicii de marketing, pe care compania lui Anastasiu, de fapt, nu le recepționa, deci un business fictiv de acoperire pentru șpăgi. Care șpăgi includeau sejururi de lux ale familiei inspectorilor ANAF prin întreaga lume.
Culmea, tot Anastasiu spune că, de fapt, rezolvarea problemelor contabilicești a fost pînă la urmă opera propriilor oameni și nu a firmei angajate.
Cum explică el faptul că de la firma angajată la sugestia oamenilor ANAF pentru ajutor în contabilitate s-a ajuns la vacanțe de lux pentru inspectori? Răspuns, subțirel, din vîrful buzelor: ”La un moment dat au început să fie solicitări de excursii din partea funcționarului de la ANAF și a firmelor respective, care s-au soldat cu facturi pur și simplu neplătite”.
Măi să fie. Pe durata derulării onestului contract economic s-au schimbat brusc datele problemei și au apărut solicitări neprincipiale.
Iar Anastasiu și oamenii săi au tăcut, au suferit și au plătit.
De ce?
Pe motiv de ”frică” și dorință de ”supraviețuire”.
Exact ca în comunism, nu-i așa?
Iar șpaga data ANAF opt ani de zile a căpătat frumuseți și sensuri noi, cum ar fi zis Arghezi: a devenit ”șpagă de supraviețuire”. Anastasiu s-a zugrăvit ca pe un Schindler care, în loc de evrei, a salvat de la șomaj în plină criză mondială sute de angajați și familiile lor. Și, demn de menționat, a cam aruncat totul în spatele asociatului său Cristian Băciucu, decedat și în imposibilitatea de a se apăra.
Am asistat azi la unul dintre cele mai jenante momente ale politicii post-decembriste, și, slavă Domnului, au fost multe.
Un șpăguitor, un corupător al statului, care trebuia să înfunde pușcăria ani grei ajunge, în schimb, consilier prezidențial, vicepremier, însărcinat cu reforma statului. El, care a fost terorizat de o inspectoare ANAF ani de zile, trebuia să se ia de piept cu zmeii companiilor de stat ori private și să îi pună cu botul pe labe.
Dat în vileag de presă (meritul Realitatea TV), în loc să tacă și să plece în secunda doi, alege să orchestreze un întreg spectacol al victimizării, dar și al transformării în erou național. Un acuzator al statului din care însă, culmea, nu s-a lăsat scos decît cu forța, practic.
În final, pentru cei care se întreabă ce anume l-a făcut pe Anastasiu să meargă la DNA din proprie inițiativă în februarie 2018 și nu în alt moment pentru a face denunțul penal.
Nu avem o certitudine, dar am îndrăzni să conturăm o ipoteză.
Anastasiu avea nevoie urgentă de ieșire din povestea cu șpaga prin clasarea faptelor sale, iar DNA s-a mișcat cu o rapiditate uluitoare, de la denunțul din februarie pînă la finalizarea rechizitoriului durînd doar trei luni. Veritabil record.
Și avea nevoie să devină ”curat” pentru că în perioada imediat următoare el a demarat negocieri pentru o afacere de mari proporții, care s-a finalizat anul următor prin vînzarea operațiunilor sale de turism, incluzînd turoperare, retail, business travel și incoming, către DER Touristik Group (parte a gigantului german REWE). Un mare business încheiat cu succes, dar care putea pica oricînd dacă o anchetă a DNA în urma altui denunț ar fi venit într-un moment nepotrivit. Curățat – încă inexplicabil – de către procurorii șefei de atunci a DNA, Laura Kovesi, afaceristul a avut drum deschis spre o tranzacție de succes și, mai apoi, spre o carieră politică de vîrf, care se anunța foarte promițătoare, dar a murit în fașă”, scrie BTI.
Sursa: Ecopolitic.ro
