AcasăStiri generaleDelegarea gestiunii pentru transportul separat al deşeurilor către un operator privat, în...

Delegarea gestiunii pentru transportul separat al deşeurilor către un operator privat, în atenţia Consiliului Local Sector 6

Consiliul Local Sector 6 va dezbate, în şedinţa din 25 noiembrie, un proiect de hotărâre privind delegarea gestiunii pentru transportul separat al deşeurilor către un operator privat.

Proiectul aprobă delegarea gestiunii prin licitaţie publică către un operator privat a mai multor activităţi din cadrul serviciului public de salubrizare: colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al celor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori; colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora.

De asemenea, proiectul de hotărâre aprobă gestiunea directă către societatea comercială înfiinţată în acest scop de Consiliul Local Sector 6, de la data obţinerii licenţelor, avizelor şi autorizaţiilor necesare funcţionării, a următoarelor activităţi: măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice (inclusiv colectarea deşeurilor din parcuri şi grădini); curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ; colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora către unităţile de ecarisaj sau către instalaţiile de neutralizare.

Totodată, proiectul de hotărâre aprobă studiul de oportunitate pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare din Sectorul 6. Înfiinţarea unei societăţi comerciale cu capital integral al autorităţii locale va avea ca rezultat îmbunătăţirea calităţii serviciului public de salubrizare prin: controlul direct al autorităţii locale asupra operaţiunilor de salubrizare; eliminarea obiectivului de maximizare a profitului, specific operatorilor privaţi; cointeresarea operatorului public de salubrizare pentru rezolvarea cauzei problemelor de salubrizare, lucru imposibil în cazul operatorului privat, care doreşte existenţa problemei pentru a încasa contravaloarea prestaţiei, prevede nota de fundamentare privind aprobarea studiului.

De asemenea, se urmăreşte reducerea cheltuielilor de salubrizare prin: mecanizarea operaţiunilor, eficientizarea resursei umane şi reducerea/anularea pierderilor materiale rezultate din slaba gestionare a resursei umane, anularea marjei de profit specifică operatorului privat, costuri minime pentru prestaţiile suplimentare programelor stabilite în contract, reducerea cheltuielilor Primăriei cu personalul pentru monitorizarea salubrizării.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks