Codalbul, Haliaeetus albicilla, este pasărea care apare pe primele monede descoperite în cetatea Histria, cea mai mare răpitoare diurnă care cuibăreşte în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD), în pădurile din Dobrogea de Nord, pe râul Prut, în Insula Mică a Brăilei, pe Valea Dunării şi pe râurile din vestul ţării.
Potrivit unei lucrări a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) Tulcea, acvila apare şi pe imaginea de pe primele monede ale Histriei, din secolul V î.Hr., primele emisiuni din antichitate pe teritoriul de azi al României, dar şi pe stema actuală a judeţului Constanţa.
‘Mai mult ca sigur această pasăre care ţine în gheare un delfin este un codalb’, a declarat pentru AGERPRES specialistul INCDDD, Vasile Alexe.
În lume, există opt specii ale genului Haliaeetus, dar codalbul are cea mai largă distribuţie. În Europa cuibăreşte însă numai Haliaeetus albicilla.
‘În Europa, există două subpopulaţii principale de codalb. Prima este cea din nord care are şi o distribuţie largă, iar a doua, cea centrală şi sudică, din ţările dunărene, care cuibăreşte în Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, Bulgaria, Moldova, Ucraina şi România pe valea Dunării, inclusiv în Rezervaţie. Populaţia de codalb din ţările din sudul Europei are aproximativ 650 de perechi, din care circa 200 se află în zona fluviului Dunărea şi pe luncile acestuia’, a menţionat cercetătorul.
Codalbul are o silueta masivă atât în zbor, cât şi în repaus. Pasărea adultă prezintă un colorit general brun palid, cu tivuri mai deschise pe pene. Capul şi grumazul sunt mai gălbui decât restul corpului, la exemplarele foarte bătrâne putând fi chiar albe. Penajul codalbului tânăr variază mult în coloraţie. Coada este mai ascuţită decât în cazul adulţilor, iar în urma năpârlirilor succesive silueta cozii se rotunjeşte pe măsură ce pasărea înaintează în vârstă.
Habitatele principale pentru cuibărit ale speciei sunt pădurile aluviale, urmate de păduri galerii, amenajările silvice, pădurile danubiene deltaice mixte şi cele balcano-panonice de cer şi gorun, iar ca zone frecvente de hrănire foloseşte heleşteiele, pajiştile de pe grinduri marine, plajele, melele, lacurile, zonele cu mlaştini, braţele Dunării, gârle şi canale principale şi terenuri agricole din afara Rezervaţiei.
Cuiburile codalbilor din RBDD se află la o înălţime cuprinsă între 5 şi 24 de metri de sol sau de luciul apei, dar, potrivit literaturii de specialitate, în Rezervaţie au fost găsite cuiburi şi pe sol. Cuiburile sunt amplasate pe salcie, plop, stejar, tei şi arin.
‘Este o specie monogamă, ce tinde să îşi păstreze perechea toată viaţa. Perioada cuibăritului variază în funcţie de latitudinea geografică. În RBDD, jocurile nupţiale încep din decembrie, iar cuibăritul la sfârşitul lunii ianuarie. În perioada de reproducere, scoate sunete care se aud chiar şi de la o distanţă de trei kilometri, în condiţii meteorologice bune. Pentru cuibărit, foloseşte acelaşi teritoriu an după an, utilizând alternativ două sau trei cuiburi. Un caz mai extrem este acela în care o pereche din Norvegia deţinea 11 cuiburi’, a afirmat cercetătorul Vasile Alexe.
Codalbul îşi construieşte cuibul în arbori maturi din păduri bătrâne, mărimea cuibului putând ajunge şi la un metru cub. Vatra cuibului este căptuşită cu iarbă şi pământ. Ponta este formată de obicei din două sau trei ouă, rar patru, depuse la interval de două-patru zile.
‘La sfârşitul lunii aprilie – începutul lunii mai, în timpul depunerii icrelor, codalbii vânează peşti, şi anume pe picioare, cu sărituri în apă mică. Astfel, crapii de la 10 – 15 kilograme îi cad deseori pradă. Pe broaştele ţestoase le lasă să cadă de la mare înălţime considerabilă, ca să le spargă carapacea, de multe ori încearcă cu ciocul să le deschidă ţestul’, precizează reprezentantul INCDDD.
Printre factorii care influenţează populaţia de codalbi din RBDD şi zonele limitrofe sunt în primul rând cei naturali, vânturile, iar printre cei antropici identificaţi sunt comportamentul pescarilor şi al turiştilor, lucrările silvice, incendiile, construcţiile de colibe şi unele activităţi în zonele agricole, cum ar fi utilizarea neadecvată a pesticidelor.
În RBDD, codalbul pare să aibă competitori la hrană şacalul, enotul, vulpea, vidra şi acvila ţipătoare mare.
‘Ca duşman natural pentru puii din cuib sunt furnicile de pădure (Formica rufa). Ele trăiesc pe majoritatea arborilor bătrâni din RBDD, în interiorul trunchiului, şi circulă pe scoarţa acestuia şi pe crengi, pe traseele lor marcate cu feromoni. Arborii care deţin cuiburi de codalb au furnici pe suprafaţa lor, acestea umblă în căutare de hrană şi sunt atrase de mirosul hoiturilor din cuib, aduse de părinţi pentru pui, iar în momentul în care urcă în cuib, adulţii sau puii le pot strivi din greşeală prin mişcările lor, iar acidul formic eliminat declanşează un atac vehement şi insectele pot ucide puii. Tot furnicile pot deranja femela în perioada de clocire’, a menţionat reprezentantul INCDDD, Vasile Alexe.
Prohibiţia la nivel cinegetic, interzicerea folosirii otrăvurilor în combaterea răpitorilor, măsurile pentru stoparea bioacumulării de substanţe chimice au dus la îmbunătăţirea reproducerii şi supravieţuirii exemplarelor de codalb, măsuri care împreună cu înfiinţarea unor zone protejate la nivel paneuropean au imprimat speciei un trend populaţional pozitiv, în special în nordul şi centrul Europei.
‘Totuşi persistă anumite pericole, iar altele se prezintă tot mai accentuat, cum ar fi pierderea habitatelor naturale adecvate, poluarea chimică, mai nou schimbările climaterice. În momentul de faţă, populaţia la nivel naţional este în creştere’, a arătat cercetătorul tulcean.
