Consiliul Local al Sectorului 3, în calitate de asociat majoritar, a aprobat, în şedinţa de joi, formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă în cazul societăţii AS3 – Administrare Străzi S3 SRL.
Conform referatului de aprobare, societatea a fost înfiinţată de Consiliul Local al Sectorului 3 în 2017, având ca obiect principal de activitate servicii de întreţinere a drumurilor. Potrivit bilanţului contabil pentru anul 2020, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 67,3 milioane lei şi o diminuare a capitalurilor proprii de la 2,2 milioane lei la 2 milioane lei. Printr-o adresă din 17 noiembrie, societatea a solicitat demararea procedurii de insolvenţă.
‘Solicitarea este motivată de situaţia financiară precară a societăţii, aceasta înregistrând în semestrul I al anului 2021 o pierdere în valoare de 4.394,16 mii lei, în creştere cu 32,06% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pierdere ce indică un nivel negativ al capitalurilor proprii. De asemenea, la data de 30.06.2021, societatea înregistrează datorii către furnizori de materiale electrice, utilităţi, parteneri comerciali în sumă totală de 15.763.020,29 lei’, se precizează în document.
Potrivit aceleiaşi surse, AS3 se află în litigiu cu societatea Vego Concept Engineering SRL, cu care a încheiat un contract de servicii de proiectare şi asistenţă tehnică aferente investiţiei ‘Modernizare şi reabilitare parc Pantelimon’. Se menţionează că Vego Concept Engineering SRL a formulat în instanţă cerere pentru emiterea unei ordonanţe de plată pentru obligarea la plată a sumei de 1,3 milioane lei, conform facturilor, precum şi plata unor penalităţi în cuantum de 0,5% din plata neefectuată, calculate pentru fiecare zi de întârziere. Pe 13 octombrie, instanţa a admis cererea Vego Concept Engineering SRL şi a obligat AS3 să plătească sumele datorate.
‘În momentul primirii ordonanţei de plată de către creditor, acesta o poate pune în executare prin executorul judecătoresc prin poprirea conturilor societăţii, astfel societatea nu îşi va mai putea continua activitatea, acest lucru ducând la imposibilitatea plăţii salariilor, a taxelor şi impozitelor, a furnizorilor’, se spune în referatul de aprobare.
Pe de altă parte, AS3 s-a îndreptat împotriva societăţii Vego Concept, prin formularea unei cereri în instanţă având ca obiect pretenţii pentru recuperarea sumei de 2,1 milioane lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor neexecutate de către Vego Concept. În acest sens, există un dosar pe rolul Tribunalului Bucureşti.
‘În vederea evitării intrării societăţii în incapacitate de plată şi blocarea finalizării proiectelor pe care societatea le are în derulare, este necesar depunerea cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă a societăţii AS3 – Administrare Străzi S3 SRL la cererea debitoarei’, se explică în referat.