AcasăStiri generaleDemersuri pentru amplasarea în Cetate a replicii unei fântâni care a existat...

Demersuri pentru amplasarea în Cetate a replicii unei fântâni care a existat în Târgu Mureş între 1800-1820

Centrul de Cultură şi Artă Târgu Mureş a anunţat, joi, începerea săpăturilor preventive de descărcare de sarcină arheologică în Cetate, un demers necesar pentru amplasarea replicii unei fântâni arteziene în stil baroc, care a existat în centrul oraşului în perioada anilor 1800-1820.

‘Se estimează că săpăturile vor fi finalizate în decurs de aproximativ 30 zile. Din acest motiv, şi pe perioada efectuării săpăturilor, rugăm cetăţenii să respecte delimitarea zonei şi să fie înţelegători cu disconfortul creat pe durata desfăşurării lucrărilor. În zona flancată de clădiri din Cetatea Târgu Mureş, clădiri ridicate în perioada barocă, într-un stil simplu, provincial, sobru, s-a propus amplasarea unei fântâni arteziene de factură barocă, o replică a unei fântâni care domina piaţa centrală a oraşului între anii 1800-1820. Fântâna va fi realizată pe baza unor desene originale, aflate între documentele Arhivei Naţionale din judeţul Mureş. Ea va fi amplasată vis-a-vis de intrarea principală a vechii cazărmi, actualul Muzeu de Istorie şi Arheologie’, a precizat Centrul de Cultură şi Artă Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.

Iniţiatorii susţin că fântâna propusă, împreună cu cele două clădiri existente realizate tot în stil baroc – clădirea manutanţei şi cazarma ce adăposteşte actualul Muzeu de Istorie şi Arheologie – vor pune în evidenţă epoca barocă a Cetăţii din Târgu Mureş şi va reprezenta o nouă atracţie a oraşului.

Investiţia va fi suportată din bugetul local.

Centrul de Cultură şi Artă Târgu Mureş este o instituţie publică de cultură şi evenimente care funcţionează sub autoritatea Consiliului Local al municipiului Târgu Mureş având ca scop promovarea culturii şi a activităţilor creative, educaţionale, artistice şi de tineret în municipiu şi punerea în valoare a patrimoniului local şi a potenţialului turistic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks