AcasăPoliticaDemisia premierului din Peru a fost acceptată de preşedintele ţării

Demisia premierului din Peru a fost acceptată de preşedintele ţării

Preşedintele peruan Pedro Castillo a anunţat joi noaptea că a acceptat demisia premierului Anibal Torres, după ce parlamentul de la Lima dominat de opoziţia de dreapta i-a refuzat un vot de încredere, transmite AFP, conform Agerpres.

”Am acceptat demisia prim-ministrului, căruia îi mulţumesc pentru munca sa pentru ţară, şi voi numi un nou guvern”, a declarat şeful statului peruan într-un mesaj difuzat de televiziunea publică.

Această demisie intervine în plină dispută între executivul de stânga şi parlament, care este dominat de opoziţia de dreapta.

Preşedintele Castillo, aflat la putere din iulie 2021, s-a confruntat deja cu două tentative de destituire în parlament şi face obiectul unui număr de şase anchete pentru presupuse acte de corupţie comise de el, familia sa şi anturajul său politic. El denunţă o campanie politică şi beneficiază de imunitate până la finalul mandatului său, în iulie 2026.

Cu câteva ore înainte de anunţul demisiei premierului, preşedintele parlamentului, José Williams, şi-a anunţat ”refuzul categoric” de a acorda votul de încredere cerut de premierul de stânga.

Anibal Torres, un avocat în vârstă de 79 de ani, este al patrulea şef de guvern care îşi părăseşte funcţia de când preşedintele Castillo şi-a preluat mandatul, în urmă cu 16 luni.

sursa – AGERPRES

Articolul Demisia premierului din Peru a fost acceptată de preşedintele ţării apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks