Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a informat, miercuri, că nu este mandatat în a da avize privind realizarea sau nu a unor reuniuni, întâlniri, evenimente.
‘Având în vedere multiplele întrebări venite din partea presei legate de faptul că ‘DSU nu a dat avizul’ realizării unei şedinţe privind prezentarea programului de guvernare al unui partid politic, în primul rând dorim să specificăm că Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă nu este mandatat în a da avize privind realizarea sau nu a unor reuniuni/întâlniri/evenimente, ci doar poate răspunde punctual la solicitări primite din partea petenţilor prin care explică măsurile prevăzute în legislaţia aflată în vigoare, de limitare a răspândirii coronavirusului printre comunităţi’, a precizat DSU.
Conform sursei citate, ‘petentul a fost informat de faptul că la acest moment CNSU a propus o serie de modificări care ar fi permis organizarea unui astfel de eveniment, dar aceste propuneri de modificări nu intră în vigoare până la adoptarea lor printr-o Hotărâre de Guvern’.
Partidul Social Democrat a anunţat miercuri că renunţă la evenimentul de prezentare a programului de guvernare pentru că nu a primit avizul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, amintind că această instituţie a permis desfăşurarea unui congres la care au participat 5.000 de persoane.
‘Congres cu 5.000 de persoane s-a putut, prezentarea programului de guvernare al PSD, cu 20 de oameni în sală, nu a primit avizul DSU! PSD respectă legea şi renunţă să facă acest eveniment. Românii vor afla de la fiecare ministru PSD care sunt priorităţile noastre la guvernare!’, se arată într-un text postat pe pagina de Facebook a partidului.