Depourile Bucureştii Noi, Berceni şi Bujoreni urmează să fie amenajate în vederea deservirii autobuzelor electrice.
Consilierii municipali vor dezbate în şedinţa de joi trei proiecte de hotărâre prin care vor fi aprobate studiile de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici în vederea amenajării celor trei depouri. Investiţiile totalizează 60 de milioane de lei, TVA inclus.
Conform documentelor ataşate, funcţionarea celor 100 de autobuze electrice necesită asigurarea infrastructurii necesare alimentării staţiilor de încărcare lentă, amplasarea posturilor de transformare şi a cablurilor de alimentare în cele trei depouri.
Pe 8 decembrie, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, informa că un număr de 20 de autobuze electrice dintre cele 100 care au ajuns în Capitală au trecut prin testul de anduranţă în trafic şi vor ieşi pe traseu.
‘Este important că au venit toate cele 100, pentru că trebuiau să vină înainte de 31 decembrie, era ultimul moment în care puteam să cheltuim banii europeni care ne sunt alocaţi. Din acestea 100, 20 au făcut deja testul de anduranţă şi, începând de mâine, vor ieşi pe traseu. Liniile 330, 335 vor avea autobuze electrice’, preciza Nicuşor Dan.
El menţiona că autobuzele electrice au aer condiţionat, USB pentru telefoane mobile şi dau posibilitatea călătorilor să plătească orice călătorie cu cardul.
Nicuşor Dan a arătat, de asemenea, că autonomia autobuzelor electrice este de aproximativ 300 de kilometri, iar garanţia de 8 ani sau 480.000 de kilometri.
Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu a estimat că, în primele luni ale anului viitor, toate cele 100 de autobuze electrice ar putea fi pe traseu.
‘Depinde cât de repede ne mişcăm cu staţiile de încărcare. (…) Optimist, aş spune, în primele luni ale anului viitor să avem totul funcţional şi totul pe traseu. Depinde foarte mult de infrastructura de alimentare cu energie electrică. Pe lângă staţiile de încărcare lentă, vom achiziţiona şi acele staţii cu încărcare rapidă, care vor fi la capăt de linie’, explica Bujduveanu.