AcasăPoliticaDeputata AUR Ana Loredana Predescu: Fenomenul consumului de droguri a crescut în...

Deputata AUR Ana Loredana Predescu: Fenomenul consumului de droguri a crescut în România deoarece anumite autorităţi ale statului „sunt mână în mână cu traficanţii”

Deputata AUR Ana Loredana Predescu a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că fenomenul consumului de droguri a crescut în România deoarece anumite autorităţi ale statului „sunt mână în mână cu traficanţii” iar altele nu-şi fac treaba, menţionând la acest din urmă capitol Agenţia Naţională Antidrog (ANA) şi poliţiile locale.

„ANA nu şi-a făcut datoria până acum. A venit cu justificări lamentabile, că nu a avut cadru legal pentru a intra în şcoli să facă campanii de prevenţie a consumului şi traficului de droguri, spunând că ei puteau să o facă doar dacă le semnala conducerea instituţiei de învăţământ, lucru care nu se întâmplă, deoarece niciun director nu vrea să atragă atenţia asupra şcolii pe care o conduce cum că ar avea o problemă cu consumul de droguri. Am profitat de acest lucru şi am propus un amendament la legile educaţiei, care a fost votat în unanimitate, şi anume că ANA, prin centrele sale judeţene, e obligată să intre în şcoli şi să implementeze proiecte, campanii legate de prevenţia consumului de droguri în şcoli. Recent, am solicitat Ministerului de Interne, printr-o adresă, o situaţie a acestor proiecte, campanii, desfăşurate de ANA în baza noii obligaţii legale pe care o are de anul trecut”, a afirmat deputata AUR.

Conform acesteia, s-a ajuns la situaţia în care fenomenul consumului de droguri să ia amploare din vina autorităţilor statului.

„Este o vină comună, dar în primul rând este a autorităţilor statului, care sunt mână în mână cu traficanţii. Atâta vreme cât nu există în portul Constanţa scanere care să permită controlul (…) şi să identifice intrarea drogurilor în ţară… Abia anul trecut am constatat că avem o problemă, un flagel, că dintr-o ţară de tranziţie ne-am transformat într-una de consum”, a spus Ana Loredana Predescu.

Ea a menţionat că a intenţionat să elaboreze o propunere legislativă pentru desfiinţarea poliţiei locale, care, în opinia sa, nu face ceea ce ar trebui în legătură cu paza în jurul şcolilor.

„Nu există pază (…), siguranţă, nu există uniformă în şcoli care să separe elevii de traficanţi. Siguranţa în şcoli este esenţială. Trebuie dublată paza în şcoli, trebuie ca poliţia locală să patruleze în jurul şcolilor, a parcurilor şi să asigure ordinea, nu să servească ca un instrument pentru primari. Altfel, o desfiinţăm. Anul trecut, am vrut să fac un proiect de lege prin care să desfiinţez poliţia locală, pentru că şi-a uitat scopul pentru care a fost înfiinţată”, a spus deputata Ana Loredana Predescu. AGERPRES

Articolul Deputata AUR Ana Loredana Predescu: Fenomenul consumului de droguri a crescut în România deoarece anumite autorităţi ale statului „sunt mână în mână cu traficanţii” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks