Acasă55Deputata Biro Rozalia a solicitat sprijin parlamentarilor englezi şi belgieni pentru parcursul...

Deputata Biro Rozalia a solicitat sprijin parlamentarilor englezi şi belgieni pentru parcursul României spre OCDE

Preşedintele Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, Biro Rozalia, a declarat miercuri că a solicitat sprijinul parlamentarilor englezi şi belgieni pentru a susţine parcursul României în procesul de pregătire, transformare şi aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

‘Întâlnirea cu parlamentarii englezi, membrii în delegaţia OCDE, a avut ca scop să solicităm sprijin din expertiza lor, să avem un dialog permanent pe tema aceasta şi am primit o confirmare a sprijinului lor pentru schimb de experienţă şi expertiză,’ a declarat, miercuri, în conferinţă de presă, Biro Rozalia.

Deputata UDMR Biro Rozalia a participat, în perioada 23-25 martie, la Londra la forumul organizat cu ocazia semnării parteneriatului strategic între România şi Marea Britanie, reactualizat după Brexit.

Organizat în paralel cu semnarea tratatului, la lucrările forumului au participat cinci parlamentari români. Cei peste 50 de participanţi la forum au fost atât decidenţi guvernamentali, cât şi parlamentari, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai instituţiilor culturale din cele două ţări.

‘Am dorit ca această discuţie să fie un început de a ne gândi împreună în aceste domenii. Au fost foarte multe idei constructive, multe aspecte analizate. Concluzia forumului a fost că este necesar să fie organizat periodic, pentru un atelier creativ în care să venim cu idei, experienţe şi propuneri de diversificare a colaborării bilaterale,’ a precizat Biro.

Deputata a avut o întrevedere şi cu omologul său din Camera Lorzilor, privind colaborarea pe domeniul securitate şi apărare în regiunea Mării Negre, lansând o invitaţie către Parlamentul englez de a vizita România, printr-o delegaţie formată din membri care activează în politică externă şi afaceri europene.

În cadrul aceleaşi deplasări, deputata Biro a avut, la Lowen, a avut o întâlnire cu omologul ei din Parlamentul belgian, finalizată cu o decizie de a intensifica dialogul interparlamentar dintre cele două ţări, de a se susţine reciproc pe scena internaţională.

‘Am solicitat şi aici sprijinul Parlamentului belgian, respectiv al parlamentarilor care fac parte din delegaţia OCDE pentru ca să ne fie parteneri pe acest drum pe care a pornit România legat de OCDE,’ a declarat Biro.

Potrivit deputatei Biro, OCDE a adoptat, în iunie 2022, foaia de parcurs pentru cinci ţări: România, Croaţia, Bulgaria, Brazilia şi Peru. Foaia de parcurs, ce se constituie în invitaţie la aderare, cuprinde o serie de termeni, condiţii, etapele procesului de aderare şi menţionează acele domenii în care ţara noastră trebuie să facă reforme importante: reformă structurală a statului; dezvoltare durabilă şi egalitate de şanse; comerţ şi investiţii; guvernanţă (eliminarea corupţie, integritate); mediu, biodiversitate şi climă; infrastructură.

În acest parcurs, România a elaborat şi predat, în decembrie 2022, memorandumul iniţial, care este o autoevaluare făcută de experţi, pe aceste şase domenii, cu etapele şi obiectivele de atins. Pe baza acestui document urmează să se pună în practică aceste obiective, care, periodic, vor fi verificate de specialişti din cele 26 de comisii ale OCDE, prin analize şi monitorizări.

‘Procesul este unul îndelungat. Vorbim de mininum trei ani şi până când suntem capabili să punem în practică ceea ce trebuie. Aceşti evaluatori vor face rapoarte periodice, în toate cele şase domenii. În final, pe baza evaluării stadiului de implementare din partea fiecărei comisii, la nivelul OCDE se elaborează un raport final, care certifică conformitatea reformelor efectuate şi se va adopta decizia de invitare a ţării noastre să devină membru OCDE. După ce avem decizia de invitare – şi aici trebuie unanimitate la nivel de OCDE – urmează semnarea acordului de aderare care va fi ratificat în Parlamentul României, devenind, în acel moment, membri OCDE,’ a explicat deputata.

Tot în acelaşi oraş, Lowen, deputata a participat la şedinţa comitetului de conducere a ESU – European Seniors’ Union (Uniunea Seniorilor Europeni), reţea europeană a vârstnicilor sub umbrela PPE, unde a prezentat experienţa organizaţiei de femei a UDMR privind dezvoltarea unei mişcări a pensionarilor, de peste patru ani, a căror experienţă de viaţă şi profesională este valorizată spre beneficiul tuturor. Se vor iniţia împreună mai multe activităţi în octombrie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks