Acasă55Deputaţii au adoptat un proiect privind extinderea caravanelor medicale mobile

Deputaţii au adoptat un proiect privind extinderea caravanelor medicale mobile

Deputaţii au adoptat, marţi, în unanimitate (298 de voturi) un proiect de lege care care are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care permite extinderea caravanelor medicale mobile prin introducerea conceptului de ambulatoriu mobil.

Astfel, intervenţiile legislative vizează, potrivit expunerii de motive, introducerea conceptului de ambulatoriu mobil prin intermediul căruia se pot acorda servicii medicale de specialitate, includerea activităţii de asistenţă medicală mobilă în programul normal de lucru al medicilor, posibilitatea efectuării în caravane a stagiilor de practică pentru studenţi, includerea medicilor rezidenţi şi a studenţilor în caravane şi colaborarea cu medicina de familie şi cu ceilalţi furnizori de asistenţă medicală, includerea furnizorilor de servicii conexe actului medical în caravanele medicale, menţionarea şi asigurarea unei surse de finanţare, crearea cadrului legal pentru decontarea serviciilor medicale acordate prin intermediul asistenţei medicale mobile, crearea mecanismului de colaborare între asistenţa medicală comunitară şi asistenţa medicală mobilă de specialitate, crearea mecanismului de colaborare între moaşe şi asistenţa medicală mobilă de specialitate.

Proiectul, iniţiat de grupul parlamentar al USR, defineşte ambulatoriul mobil ca unitate sanitară cu caracter temporar, ce presupune transformarea unui spaţiu aflat la distanţă faţă de sediul ambulatoriului propriu-zis într-un spaţiu adecvat pentru a furniza servicii medicale în regim mobil pacienţilor.

Potrivit unui amendament, asistenţa medicală mobilă are ca scop furnizarea de servicii medicale, în regim mobil, în zone cu acoperire deficitară a serviciilor de sănătate, pentru prevenţie şi profilaxie, screening-ul afecţiunilor medicale prevalente, control medical periodic, general şi de specialitate, precum şi livrarea medicamentelor din programele naţionale de sănătate, la domiciliu, atât pentru bolnavii cronici cât şi pentru pacienţii cu patologii acute, beneficiari ai asistenţei medicale în regim mobil.

Serviciile de asistenţă medicală mobilă se acordă cu prioritate gravidelor, copiilor şi altor categorii de persoane vulnerabile din zonele defavorizate care se confruntă cu lipsa cabinetelor de medicină de familie, a medicilor de familie sau a asistenţilor medicali comunitari, mai prevede proiectul.

Serviciile de asistenţă medicală mobilă sunt furnizate şi persoanelor care nu sunt înscrise la medicul de familie, celor care nu au documente de identitate, copiilor, adolescentelor însărcinate şi mamelor adolescente care nu au reprezentant legal, precum şi persoanelor care nu au card de sănătate.

Caravanele medicale pot fi organizate temporar şi în: unităţi medicale ambulatorii de specialitate, cabinete de medicină de familie, centre comunitare integrate, corturi special amenajate; rulote sau vehicule echipate corespunzător furnizării de servicii medicale mobile, construcţii modulare şcoli, cabinete şcolare, săli de sport.

În comunităţile lipsite de medic de familie sau cu un număr insuficient de medici de familie, autorităţile locale asigură prezenţa cel puţin a unui asistent medical comunitar.

Proiectul adoptat luni reprezintă un mare pas înainte pentru sănătatea publică din mediul rural, în special pentru zonele defavorizate, a declarat deputatul USR Tudor Rareş Pop, iniţiator.

‘Acest proiect de lege este în primul rând o victorie a celor săraci, a celor care dintr-o mie de motive nu au acces la servicii medicale generale sau de specialitate’, a spus Pop, care a atras atenţia că acest proiect nu vine însă să înlocuiască lipsa infrastructurii medicale.

Camera Deputaţilor este for decizional, proiectul fiind adoptat de Senat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks