Acasă55Deputaţii au respins 25 de proiecte de lege, printre care cel privind...

Deputaţii au respins 25 de proiecte de lege, printre care cel privind organizarea referendumului local

Deputaţii au respins marţi, în plen, 25 de proiecte de lege şi propuneri legislative, printre care cea care avea ca obiect de reglementare completarea art.14 din Legea nr. 3/2000, în sensul instituirii obligativităţii organizării referendumului local pentru aprobarea proiectelor de investiţii care prevăd cheltuieli de la bugetul local ce depăşesc de trei ori bugetul unităţii administrativ-teritoriale, aceasta fiind respinsă anterior şi de Senat.

Deputaţii au mai respins un proiect de lege privind modificarea şi completarea art. II 3 pct.11 şi 12 din Legea nr. 303/2008, urmărindu-se, în principal, trecerea din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale, comunale, orăşeneşti, municipale şi al sectoarelor municipiului Bucureşti, în domeniul privat al statului şi în administrarea consiliilor locale a sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic care fac obiectul unui contract de închiriere ce prevede în mod expres obligativitatea difuzării de film cinematografic.

A fost respinsă propunerea legislativă cu obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 în scopul reducerii timpului de şedere a copilului în sistemul de protecţie, al creşterii şansei la adopţie, precum şi al eficientizării serviciilor în domeniul adopţiei, propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 136/2015 pentru finanţarea revistelor de cultură reprezentative din România, astfel încât doar revistele cu conţinut strict cultural şi apolitic să poată primi finanţare publică, precum şi o propunere legislativă privind modificarea şi completarea OG nr.26/2000, în sensul relaxării condiţiilor pe care asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile trebuie să le îndeplinească pentru obţinerea statutului de utilitate publică, precum şi al promovării participării cetăţeneşti la luarea deciziilor publice prin intermediul structurilor care funcţionează deja în cadrul autorităţilor prevăzute la art.51 din ordonanţă.

A mai fost respins, între altele, un proiect de lege cu obiect de reglementare posibilitatea conducătorului auto de a-şi alege perioada în care să execute sancţiunea suspendării provizorii a permisului auto în decursul a 365 de zile de la data săvârşirii faptei contravenţionale, precum şi un proiect de lege privind modificarea modificarea Legii nr.185/2013. Acesta prevedea ca amplasarea mijloacelor de publicitate să fie interzisă în spaţii verzi care au caracter ornamental, ‘amenajate de către autoritatea administrativ locală, care sunt în proprietatea publică’ şi totodată se interzice acoperirea cu orice mijloc de publicitate a suprafeţelor vitrate ale clădirilor ‘aflate în proprietatea instituţiilor publice’.

A fost retrimisă la comisiile de specialitate propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea Legii 141/2015 privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul tuturor acestor proiecte de lege şi propuneri legislative.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks