Deputaţii au ţinut un moment de reculegere, luni, înaintea şedinţei de plen, în memoria victimelor războiului din Ucraina.
Deputatul minorităţilor naţionale, Nicolae-Miroslav Petreţchi, cel care a făcut această solicitare, a amintit că la data de 24 august Ucraina şi întreg poporul ucrainean au celebrat Ziua independenţei de stat.
„De partea Ucrainei stă întreaga lume civilizată care preţuieşte, încurajează şi susţine dreptul legitim al fiecărei ţări de a-şi alege viitorul. România cunoaşte din dificila şi tragica sa istorie, din experienţa directă, suferinţele şi virtuţile luptei pentru emancipare şi independenţă. Războiul pentru independenţă al Ucrainei, care este totodată un război legitim de apărare şi unul de consolidare a identităţii naţionale ucrainene, este totodată astăzi parte a apărării lumii libere în faţa atacurilor multiple ale contestatarilor ordinii internaţionale bazate pe reguli”, a declarat deputatul în plen.
El a subliniat că acest război pentru independenţă pe care îl poartă Ucraina, în momentul de faţă, va decide în mare măsură stabilitatea şi liniştea întregii regiuni.
„De aceea astăzi apărăm împreună, în Ucraina, dreptul suveran al fiecărui stat de a-şi proiecta liber prezentul şi viitorul, cu gândul la aspiraţiile comune sau similare ale altor ţări şi popoare din regiune şi deopotrivă în afara ei. Orice pas înapoi poate fi fatal tuturor. Solidaritatea şi sprijinul acordat Ucrainei de către România, în această perioadă, reprezintă totodată o garanţie solidă a unei relaţii bilaterale excelente şi a continuării susţinerii ferme a procesului de integrare europeană a Ucrainei. În acest context vă propun să ţinem un moment de reculegere pentru toţi ucrainenii decedaţi în acest război”, a transmis parlamentarul.
Articolul Deputaţii au ţinut un moment de reculegere, în memoria victimelor războiului din Ucraina apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro