Plenul Camerei Deputaţilor, reunit în sesiune extraordinară, a aprobat luni proiectul de lege care vizează măsuri de gestionare a populaţiei de urşi.
Proiectul a fost aprobat cu 214 voturi „pentru”, şapte voturi „împotrivă”, 23 de abţineri. Un deputat nu a votat.
Intervenţiile legislative vizează prevenirea atacurilor asupra populaţiei umane şi a pagubelor cauzate de atacurile de urs, prin aprobarea recoltării pentru anii 2024 şi 2025 a câte unui număr de 426 de exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de prevenţie la nivel naţional, şi a câte unui număr de 55 de exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de intervenţie la nivel naţional.
Sursa: AGERPRES
Articolul Deputații au votat proiectul de lege care vizează măsuri de gestionare a populaţiei de urşi apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro