Deputatul de diaspora Andreea-Petronela Cîmpianu (S.O.S România) a făcut un bilanț după prima sesiune parlamentară, arătând că a fost extrem de important să ducă mai departe mesajul de pace și stabilitate al românilor.
”Dragi Români de Pretutindeni,
În curând se încheie o primă sesiune parlamentară. A fost o perioadă plină de provocări, tensiuni,dezamăgiri, dar și speranțe, bucurii și conexiuni umane.
Am fost trimisă de dumneavoastră în Parlament și mi-am ținut promisiunea de a vă reprezenta cu demnitate, cu aplecare spre nevoile și problemele voastre și de a nu trăda crezul naționalist.
Am construit împreuna comunități frumoase în afara țării, unite prin aceeași credință, speranță, omenie și dragoste față de seamănul nostru.
Activitatea mea ca și deputat a respectat nu doar linia, dar și principiile partidului S.O.S. România, prin asumarea suveranității, a demnității și independenței poporului român, din care cu demnitate și mandrie fac parte.
Ca și demnitar ales din partea Diasporei, am urmat trei linii importante de activitate: crearea conexiunilor între comunitățile românești din afară și păstrarea legaturilor spirituale cu România, contactul personal cu românii din afara granițelor și identificarea problemelor existente, realizarea de legături diplomatice, atât la nivelul reprezentanților Statului Român în Diaspora (Ambasade, Consulate,etc), cât și la nivelul autoritățior din țările adoptive.
Desi a fost o perioadă scurtă, a fost extrem de important să duc mai departe mesajul de pace și stabilitate al românilor, să promovez valorile în care noi, românii, credem de secole și în care nu vom renunța niciodată să credem: credința în Dumnezeu, importanța familiei și iubirea față de aproapele nostru.
Suntem într-o eră a schimbărilor tehno-digitale de tot felul, dar indiferent cum ne vor ușura existența aceste schimbări, nu vor putea niciodată înlocui esența umană, speranța și iubirea de care, doar noi, oamenii suntem capabili.
Fiți mândrii că sunteți români și învățați-vă copii să iubească, să creadă și să spere.
Dumnezeu să ocrotească românii, oriunde s-ar afla ei!”, este mesajul deputatei.
Sursa: Ecopolitic.ro





