În urmă cu puțin timp, în Parlament, președintele Partidului România Noastră (PRN), domnul Gherorghe Funar, a prezentat, într-o conferință de presă, o scrisoare dechisă adresată președintelui Nicușor Dan, conținând șapte puncte, și totodată a anunțat relansarea PRN, alături de deputatul neafilitat Dumitru Coarnă, care a fost prezentat ca Președinte executiv al formațiunii politice.
Ușile Partidului România Noastră sunt deschise
Funar: Ușile Partidului România Noastră sunt deschise și îi aștept să vină în partidul nostru, așa cum a venit, și ne bucură foarte mult acest lucru, domnul deputat Dumitru Coarnă, și alți parlamentari.
Deputatul Dumitru Coarnă a transmis un mesaj legat de zona suveranistă, care, din puntul său de vedere, a fost vulgarizată și PNR vine cu o alternativă moderată, conservatoare a suveranismului.
Coarnă: Zona suveranistă a fost intr-un fel sau altul distrusă, a fost vulgarizată la propriu, iar noi (PRN) vrem să arătăm că România are și o zonă conservatoare de bun simț care știe să-și protejeze valorile naționale.
Sursa: Ecopolitic.ro





