AcasăStiri generaleDeputatul Gigel Ştribu propune intrare gratuită la muzee pentru toţi copii cu...

Deputatul Gigel Ştribu propune intrare gratuită la muzee pentru toţi copii cu vârste până la 18 ani

Deputatul PNL Olt Gigel Ştirbu propune, printr-o iniţiativă legislativă depusă miercuri, ca persoanele cu vârsta până la 18 ani să aibă gratuitate la accesul în muzee şi la colecţii publice aflate în subordinea autorităţilor publice locale sau centrale.

Parlamentarul liberal, a explicat, într-o declaraţie pentru AGERPRES, că a iniţiat această modificare legislativă din dorinţa de a încuraja tinerii să exploreze lumea artei, a culturii şi istoriei şi pentru a elimina discriminările ce pot apărea din cauza constrângerilor financiare.

‘Sunt multe motive solide pentru care tinerii ar trebui să aibă gratuitate la instituţiile de cultură. Muzeele reprezintă instituţii culturale şi educative care oferă oportunităţi excelente pentru învăţare, iar accesul gratuit la muzee ar încuraja tinerii să exploreze lumea artei, a istoriei, a ştiinţei, a culturii, lumea spiritual românească. Muzeele sunt păstrătoare ale culturii şi patrimoniului naţional şi global, iar tinerii ar trebui să aibă acces la aceste resurse pentru a înţelege şi aprecia moştenirea culturală a societăţii lor. În definitiv, tinerii ar trebui să beneficieze de această gratuitate pentru că n-ar trebui să fie discriminaţi din cauza posibilităţilor materiale, pentru a şti de unde vine poporul român, unde se află şi încotro se îndreaptă. Iar cred că accesul gratuit la muzeu poate ajuta la reducerea inegalităţii sociale’, a declarat deputatul.

Gigel Ştirbu a adăugat că a avut această iniţiativă în urma discuţiilor cu tinerii, dar şi cu persoane din instituţii de cultură şi în condiţiile în care, din cauza constrângerilor financiare, la unele muzee mari copii ajung doar atunci când se organizează Noaptea Muzeelor şi intrarea e gratuită.

‘Totodată, tinerii cu familii cu resurse financiare limitate nu ar trebui să fie excluşi de la experienţe culturale şi educative importante din cauza costurilor. Cel puţin asta cred eu, iar muzeele pot promova integrarea socială şi diversitatea culturală. Pentru că am stat de vorbă cu foarte mulţi tineri în ultima perioadă, cu foarte mulţi actori din zona culturală, care au ridicat problema asta. E vorba mai ales de acele muzee importante, mari, pentru că sunt foarte mulţi tineri care văd exponatele doar cu părinţii, la Noaptea Muzeelor, când e gratuitate. Consider că tinerii, care reprezintă cea mai importantă investiţie a unui popor, trebuie să beneficieze de această gratuitate’, a explicat Gigel Ştirbu.

În condiţiile în care iniţiativa va trece de toate etapele procedurale, ar putea fi adoptată până la finalul următoarei sesiuni parlamentare, adică în primăvara sau vara viitoare.

‘Am depus astăzi o iniţiativă legislativă care completează Legea muzeelor şi a colecţiilor publice nr. 311/2003, în sensul modificării articolului nr. 24, introducându-se un nou alineat care prevede ca toţi copiii şi tinerii cu vârsta de până la 18 ani să poată beneficia de gratuitate la intrarea muzeelor şi la colecţiile publice de drept public, aflate în subordinea autorităţilor publice locale şi centrale. Există mai multe motive solide pentru care tinerii ar trebui să aibă gratuitate în aceste instituţii de cultură. Muzeele reprezintă instituţii culturale şi educative care oferă oportunităţi excelente pentru învăţare. Accesul gratuit la muzee ar încuraja tinerii să exploreze lumea artei, istoriei, ştiinţei şi culturii. Această experienţă poate stimula curiozitatea şi învăţarea continuă’, a informat, miercuri, Gigel Ştirbu, într-un mesaj postat pe facebook. AGERPRES / (A, AS – autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks