Deputatul Ion Ştefan a anunţat miercuri că a demisionat din grupul parlamentar al PNL, urmând să activeze ca deputat neafiliat.
‘Nu mi-a fost nicicând mai greu să fac un anunţ ca cel pe care îl fac acum. Astăzi, 27 octombrie, am ales să demisionez din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal, urmând a activa în calitate de deputat neafiliat. Membrilor PNL Vrancea, familiei politice alături de care am obţinut cele mai frumoase rezultate în cariera politică îi spun clar: nu plec din PNL, rămân colegul dumneavoastră. Am însă o obligaţie morală faţă de cetăţenii care m-au creditat cu votul lor, vrâncenii care au avut încredere în mine şi în PNL şi faţă de care mi-am luat o serie de angajamente în campaniile electorale’, a scris deputatul pe Facebook.
El a adăugat că îşi doreşte ‘ca această despărţire să fie una temporară’, dar a arătat că nu poate accepta ceea ce s-a întâmplat cu PNL din vară şi până acum.
‘Acţiunile unui grup au afectat întreaga Românie, o ţară lăsată pradă pandemiei, nepregătită de venirea iernii şi cu o posibilă criză economică la orizont. Dezamăgirea creată este imensă. Ne-am văzut spulberată munca de ani de zile, aici în Vrancea, dar şi în întreaga ţară. PNL a fost făcut praf de ambiţiile nerealiste ale unor colegi, la îndemnul preşedintelui. Am promis oamenilor că vom guverna România prin politici liberale, de dreapta, cel puţin 8 ani, iar acum, la nici un an de guvernare, coaliţia cu USR este distrusă, pentru a se căuta sprijin la adversarii politici pesedişti’, a adăugat deputatul.
Potrivit acestuia, criza guvernamentală a fost creată artificial.
‘Criza guvernamentală a fost creată artificial, din ambiţii prosteşti, uitându-se că noi suntem în Parlament, în Guvern sau chiar la Cotroceni trimişi de români, prin vot, nu pentru că am fi beneficiarii unor drepturi speciale. Oare cum se simte acum preşedintele statului, Klaus Iohannis, când românii care au stat la cozi imense la vot, îndurând frig şi ploaie, străbătând sute de km, se dezic de domnia sa? Garantul democraţiei a pus umărul la criza din Guvernul României şi la cea din PNL!’, a susţinut Ion Ştefan.
El a mai anunţat că nu va sta la masă cu PSD.
‘Eu am mai spus lucrul acesta şi îl repet: nu voi accepta niciodată să fiu partener politic cu ‘ciuma roşie’, nu voi sta la aceeaşi masă cu baronii PSD care au ţinut Vrancea şi Moldova în sărăcie şi care au risipit oamenii prin străinătate pentru o brumă de bani pe care nu îi puteau câştiga pentru familiile lor aici, acasă! Mă dezic de tot balamucul politic creat de unii şi alţii care au dovedit prin acţiunile lor că îşi bat joc de cetăţeni, de o ţară şi pun în pericol implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Am crezut în PNL şi cred, în continuare, în capacitatea colegilor mei de a realiza că suntem pe marginea prăpastiei. Îmi doresc ca lor să le revină gândul cel bun, acum, în al 12-lea ceas şi să spună stop distrugerii unei echipe de la care oamenii avea aşteptări imense’, a concluzionat deputatul.
Marţi, deputatul Ludovic Orban a plecat din grupul PNL, iar miercuri au făcut acelaşi anunţ deputatul Alexandru Kocsis şi senatorul Ovidiu Florean.