Deputatul PSD Daniel Ghiţă scrie, pe Facebook, că la 164 de ani de la Unirea Principatelor, poporul român a ajuns un popor de laşi!
„Azi, sărbătorim UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE!
Să ne ierți Cuza- Vodă pentru că am ajuns un popor de lași. Nu avem in centru statuia unui adevărat patriot: Alexandru Ioan Cuza, ci avem în statuia unui trădător de neam ai țară, care nu a iubit România niciodată!
În inima mea trăiești până pun mâinile pe piept, Cuza -Vodă!
Carol I nu a fost bogat când a venit in România! Nu a iubit poporul român niciodată!
În 1914, la sfârșitul domniei lui Carol, România avea cel mai mare procent de analfabeți din Europa (85%)
2020 la fel! România locul 1 in Europa la analfabetism. Intenționat nu se face reforma in educație, pentru a le face greu copiiilor sa studieze. Avem nevoie de muncitori, nu de clasa intelectuala sau copii cu educație’
– independența României, de la 1877 – 1878, se datorează lui Ion C. Brătianu și Mihail Kogălniceanu, care l-au obligat pe Carol I să accepte trimiterea Armatei Române în sudul Dunării
– Carol I, ca și comandant al armatelor româno-ruse de la Plevna, n-a participat la lupte, ci a stat în spate, la Poradim, la 7 kilometri în spatele frontului, și a privit de acolo, cu ocheanul, luptele
– nu Carol I a ridicat România la rangul de regat, în martie 1881, ci același Ion C. Brătianu și anturajul său. Singur s-a proclamat Rege. Nu este regele meu și nu o sa fie niciodată!
– Carol I n-a iubit poporul român, nici România, ci poporul german și Germania. Dovadă: pe 23 septembrie 1914, după ce Consiliul de Coroană a refuzat să implice România în primul război mondial alături de Austro-Ungaria și Germania, el a scris o scrisoare prin care abdică de pe tronul României. Doar faptul că a murit peste câteva zile (27 septembrie/10 octombrie 1914) a făcut ca abdicarea să nu devină efectivă.
Respectiva scrisoare există. Citiți-o!
Exact identic ca acum Klaus Iohanis nu iubește poporul roman!
– timp de 48 de ani, Carol I și oligarhia politico-financiară și latifundiară (Partidul Conservator + Partidul Național Liberal) au edificat un stat românesc al inegalității sociale frapante: 10% din populația României se bucurau de toate privilegiile și drepturile, iar restul poporului român a fost supus unui rasism social nemaiîntâlnit în istorie.
Taranii nu aveau nicio valoare. Identic ca in 2020!
– Legile Tocmelilor Agricole, în multiplele lor variante, de la 1866 la 1892, au legiferat pentru țăranul român munca forțată pe domeniul boieresc, bătaia sistematică, abuzuri infinite ale tuturor autorităților, sărăcia și batjocura
– în 48 de ani de domnie a lui Carol I, România a fost zguduită de zeci, sute de răscoale țărănești între care două majore, naționale: 1888 și 1907.
– în timpul domniei lui Carol I, țăranii, așa cum probează mii de documente istorice, au fost transformați în ROBI ai statului oligarhic condus de Carol I; orice autoritate, de la notari, secretari, primari, prefecți, subprefecți, la jandarmi, miniștri, Justiție, i-au tratat nu ca pe cetățeni liberi, ci ca pe animale înlănțuite
– la 1907, când săracii pământului românesc, adică țăranii, au declanșat o revoltă unică în Europa acelui timp, Carol I, ca și șef al Armatei, în înțelegere cu oligarhia, a pus întreaga Armată Română pe picior de război (140.000 de oameni) și a „pacificat” satele țării cu pușca și tunul.
Rezultatul, așa cum a declarat Carol I unui ziarist francez, a fost uciderea a câtorva mii de țărani români. După ce măcelul s-a oprit, Carol I a dat un ordin către armată prin care o felicită că și-a făcut datoria și a salvat „țara”!
– Carol I a avut câteva calități precum munca, simțul datoriei, onestitatea, depășite însă de o aroganță incredibilă, îngâmfare, lăcomie inimaginabilă de bani și dispreț față de oameni
– spre exemplu: zeci de ani, el a salutat miniștrii guvernelor României întinzându-le un singur deget de la mâna dreaptă, mai puțin lui Ion C. Brătianu, Titu Maiorescu, P. P. Carp și Mihail Kogălniceanu
– dacă în cei 48 de ani s-au construit căi ferate, drumuri, porturi, poduri, clădiri publice, nu se datorează lui Carol I, ci minților deștepte ale Neamului și muncii anonime a poporului român.
– Carol I, în 48 de ani, a dovedit o lăcomie patologică de bani, a primit în folosință, la 1884, 12 mari moșii ale statului român , a fost acționar la zeci de întreprinderi, a intermediat afacerea Strousberg intervenind în favoarea unor prieteni germani pentru a se construi calea ferată Roman – Ploiești – Vîrciorova, afacere în urma căreia Statul Român a pierdut zeci de milioane de lei, a fost proprietarul, prin interpuși, a două bănci la Dusseldorf, ajungând, la 1914, unul dintre cei mai bogați regi din lume. Bogăția o datorează muncii poporului român și jafului pe care el și oligarhia l-au efectuat cu legea în mână, și nu vreunei moșteniri familiale. De altfel, familia lui era calică.
Concluzie: în cei 48 de ani de guvernare despotică, arbitrară și nici într-un caz constituțională, Carol I a probat răceală de gheață față de soarta poporului român, egoism maladiv, lăcomie de bani deșănțată și mari defecte.
Carol I l-a prigonit și atacat pe Mihai Eminescu, deoarece acesta îl demasca în pamfletele și articolele sale.
Nu i-a permis lui Alexandru Ioan Cuza să revină în țară nici măcar în vizită, ba nici măcar când Domnul Unirii a cerut să-l lase să vină în țară…
A ordonat poliției să tragă în studenții români care manifestau strigând „Vrem Ardealul” cerând intrarea regatului României în război pentru eliberarea Ardealului.
Gica Manole, istoric român și un mare patriot, Nicu Pârlog, DG.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gic%C4%83_Manole
https://m.youtube.com/watch?v=BGuIWn2Pmys
Nu va mai alegeți nemți sau francezi,ca și conducători, pentru ca aceștia nu iubesc poporul român. Vă faceți robi, voi și copiii vostri, așa cum suntem de 200 de ani!
Se face o propaganda de a ridica în slăvi nemții și francezii, pe Carol I, tot ce este străin e bun, ce este românesc este rău și incompetent.
Nu uitati, istoria se repeta!
La Mulți Ani, români!
La Mulți Ani, România!
Nihil Sine Deo!”, scrie Daniel Ghiţă.
Articolul Deputatul PSD Daniel Ghiţă: Sărbătorim Unirea Principatelor, dar să ne ierţi Cuza Vodă pentru că am ajuns un popor de laşi! apare prima dată în Ecopolitic.