Deputatul PSD Daniel Ghiţă solicită, într-o interpelare adresată ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să i se comunice dacă firmele multinaționale străine beneficiază de un regim infralegal mai favorabil în România ori dacă sunt deasupra legii naționale.
„Favorizarea pârâtei SC Distribuție Energie Oltenia SA de către instanțele din Craiova
Distribuția energiei electrice în județele din regiunea Oltenia este realizată, de câțiva ani, de firma multinațională SC Distribuție Energie Oltenia SA, denumită anterior SC CEZ Distribuție SA. În ultimul deceniu CEZ Distribuție și Distribuție Energie Oltenia au fost acționate în judecată de zeci de proprietari de terenuri din zonă, care au solicitat obligarea acestora la plata de daune pentru prejudicii cauzate de neîntreținerea corespunzătoare a liniilor de tensiune medie pentru transportul energiei electrice, precum și obligarea acestora la plata unei chirii corespunzătoare pentru suprafețele de teren ocupate de stîlpii rețelelor de transport a energiei electrice. Instanțele de judecată din Craiova (Judecătoria, Tribunalul și Curtea de Apel) au dat câștig de cauză celor două firme multinaționale, respingând toate acțiunile inițiate de proprietarii de terenuri vexați sau prejudiciați. Semne mari de întrebare a ridicat faptul că instanțele au numit în toate aceste cauze același expert tehnic, în persoana numitului Viorel Nițipir, care a fost angajat al multinaționalei pârâte, fără sa aplice procedura de desemnare aleatorie.
In acest sens am primit o sesizare de la reclamantul Nicolae Vasi din localitatea Bughea de Sus județul Argeș, care a acționat în judecata SC Distribuție Energie Oltenia, pretinzând obligarea pârâtei să încheie contractul specific prevăzut de Legea nr. 120/2019, să înlocuiască cei 5 stâlpi de înaltă tensiune amplasați pe terenul proprietate personală și să-i achite despăgubiri pentru prejudiciile cauzate în timp. Actiunea sa a fost înregistrată în data de 26.10.2021 în dosarul Judecătoriei Craiova nr. 16 685/215/2021, care a avut 8 termene de judecată până în prezent.
După începerea procesului au fost acordate termene la circa o lună, dar în cursul acestui an au fost acordate termene tot mai mari, de 2, 3 și chiar 4 luni, devenind tot mai evidentă tendința de tergiversare a cauzei. Ultimele trei termene au fost în 19.04.2022, 08.06.2022 și 12.10.2022, iar următorul termen a fost fixat pentru data de 18.01.2023.
Și în acest dosar instanța de judecată l-a numit expert tehnic pe Viorel Nițipir, fără să fie respectată procedura uzuală de desemnare, respectiv nu a solicitat unei persoane din sala de judecată să enunțe un număr, după care să desemneze expertul aflat la poziția cu numărul respectiv. Reclamantul a formulat cerere de recuzare a expertului la ultimul termen, invocând starea de incompatibilitate a acestuia, în condițiile în care avea și calitatea de angajat al pârâtei. Instanța a respins cererea printr-o încheiere pronunțată în data de 19.10.2022.
Ar mai fi de semnalat că instanța nu a comunicat reclamantului întâmpinarea integrală a pârâtei, cu toate înscrisurile anexate în probațiune pentru a putea formula apărările de rigoare, și că a încuviințat și a realizat audierea unui martor, care a avut, până relativ recent, calitatea de angajat al pârâtei, respingând cererea reclamantului de respingere a probei pentru lipsa de credibilitate și de loialitate a martorului.
Pentru considerentele expuse, vă solicit să dispuneți Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să verifice dacă au fost săvârșite nelegalitățile imputate instanțelor de judecată din Craiova în scopul favorizării SC Distribuție Energie Oltenia, urmând să-mi comunicați constatările efectuate și măsurile dispuse, inclusiv sancțiunile aplicate.
Totodată, vă solicit să-mi comunicați dacă firmele multinaționale străine beneficiază de un regim infralegal mai favorabil în România ori dacă sunt deasupra legii naționale”, scrie Daniel Ghiţă.
Articolul Deputatul PSD Daniel Ghiţă: Trebuie să ştim şi noi dacă firmele multinaționale străine beneficiază de un regim infralegal mai favorabil în România ori dacă sunt deasupra legii naționale apare prima dată în Ecopolitic.