Deputatul PSD Marian Rasaliu solicită deblocarea de urgenţă a proiectului construirii Spitalului Regional de Braşov, după ce amendamentul privind alocarea sumei de 13 milioane de lei pentru acest proiect, la legea bugetului de stat, a fost respins de Parlament. ‘Construirea noii unităţi spitaliceşti este proiectul meu de suflet, încă de pe vremea când ocupam funcţia de prefect al judeţului Braşov. M-am luptat atunci să obţin consens politic din partea tuturor parlamentarilor de Braşov pentru susţinerea realizării lui. De ce acum aleşii braşoveni din coaliţie nu mai fac nimic pentru acest proiect? Menţionez că, la iniţiativa mea, a avut loc prima întâlnire (8 august 2018) legată de Spitalul Regional, la care au participat miniştri secretari de stat, reprezentanţi ai executivului Primăriei Braşov şi Consiliului Judeţean Braşov, reprezentanţi ai BERD, consultanţi, specialişti în domeniul medical şi reprezentanţi ai Asociaţiei ‘Noul Spital al Braşovului”, a arătat Rasaliu într-un comunicat remis miercuri AGERPRES. Conform acestuia, deşi a solicitat în Parlament, la adoptarea legii bugetului de stat, suplimentarea cu suma de 13 milioane de lei pentru Spitalul Regional Braşov, amendamentul nu a trecut. ‘În 2018, am avut parte de sprijinul parlamentarilor braşoveni de la PNL. De ce au susţinut atunci proiectul, iar acum l-au dat uitării? Au uitat că au fost aleşi de cetăţenii judeţului Braşov? Ce fac ei acum pentru braşoveni? Nimic! Ce se va întâmpla cu proiectul construirii Spitalului Regional la Braşov, proiect lăsat moştenire de PSD? Sper doar ca acest proiect vital să nu fie băgat din nou la sertar de actuala coaliţie! Spitalul Regional Braşov trebuie să devină o realitate, fiind un obiectiv extrem de important pentru siguranţa şi sănătatea cetăţenilor tuturor judeţelor din regiune’, a afirmat Marian Rasaliu, conform comunicatului citat.