AcasăStiri generaleDetaşamente ale Forţelor Aeriene Italiene, Spaniole şi Române vor executa misiunea de...

Detaşamente ale Forţelor Aeriene Italiene, Spaniole şi Române vor executa misiunea de Poliţie Aeriană Întărită

O ceremonie dedicată certificării detaşamentelor Forţelor Aeriene Italiene şi Forţelor Aeriene Spaniole, dislocate în România pentru a executa misiunea de Poliţie Aeriană Întărită, a avut loc vineri, la Baza 86 Aeriană ‘Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă’ Borcea, în prezenţa ministrului apărării naţionale, Angel Tîlvăr, şi a şefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.

Ministrul apărării naţionale a subliniat, la ceremonie, că prezenţa în România a militarilor italieni şi spanioli arată solidaritatea şi unitatea de acţiune în cadrul Alianţei şi va întări interoperabilitatea dintre forţele aliate.

‘Prezenţa militarilor italieni şi spanioli în ţara noastră demonstrează, o dată în plus, solidaritatea şi unitatea de acţiune în cadrul Alianţei. Italia a fost printre primele ţări aliate care au răspuns prompt nevoii de adoptare a unor măsuri suplimentare de întărire a vigilenţei pe flancul de est al NATO după izbucnirea războiului din Ucraina. Piloţii italieni au executat alături de camarazii români o serie de misiuni complexe de protejare a spaţiului aerian aliat din zona Mării Negre într-o perioadă foarte intensă din punctul de vedere al operaţiunilor militare desfăşurate în vecinătatea graniţelor maritime ale Alianţei. Aflaţi deja la a treia misiune de Poliţie Aeriană Întărită, aviatorii militari italieni se simt deja ca acasă în Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu şi sunt convins că îşi vor îndeplini sarcinile cu succes. Spania s-a alăturat de asemenea cu promptitudine acestor eforturi de consolidare a măsurilor de descurajare şi apărare la graniţa de est a Alianţei. După precedenta misiune de poliţie aeriană executată în ţara noastră, în anul 2021, militarii spanioli vor lucra excelent cu militarii noştri pentru îndeplinirea cu succes şi maximă eficienţă a importantelor sarcini care le vor fi încredinţate aici, în baza aeriană’, a spus Angel Tîlvăr.

Ministrul Angel Tîlvăr a punctat că NATO va face ‘tot ce va fi necesar’ pentru a proteja toţi aliaţii.

‘În noul concept al NATO, adoptat la summitul de la Madrid anul acesta, regiunea Mării Negre este pentru prima oară recunoscută drept o zonă strategică de interes vital pentru Alianţă. Este un motiv în plus, pentru care considerăm că este nevoie de eforturi aliate intensificate în vederea asigurării securităţii acestei regiuni, inclusiv în ceea ce priveşte importanţa unei strânse coordonări între cele trei ţări aliate riverane, România, Bulgaria şi Turcia, precum şi necesitatea sprijinului pentru partenerii noştri din această regiune, Ucraina, Georgia şi Republica Moldova. (…) Ca răspuns la războiul ilegal al Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, la nivel NATO au fost luate decizii importante în vederea întăririi posturii aliate de pe Flancul Estic, inclusiv Regiunea Mării Negre. Au fost înfiinţate cu promptitudine patru noi grupuri de luptă multinaţionale în Bulgaria, România, Slovacia şi Ungaria, dublând astfel prezenţa aliată în regiune. De asemenea, au fost dislocate escadrile suplimentare de avioane de luptă, pentru misiuni de poliţie aeriană, precum şi capacităţi antiaeriene destinate protejării spaţiului aerian aliat. Toate acestea transmit un semnal clar că NATO va face tot ce va fi necesar pentru a proteja şi a apăra întregul spaţiu euroatlantic şi, implicit, toţi aliaţii’, a afirmat el.

Potrivit unui comunicat al MApN, detaşamentele italian şi spaniol dislocate în România, având în dotare aeronave Eurofighter, respectiv F-18, vor executa, împreună cu militarii Forţelor Aeriene Române, misiuni de Poliţie Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) şi misiuni în cadrul conceptului Vigilenţă Aeriană Întărită (enhanced Vigilance Activity) sub comandă NATO, pentru patru luni.

Misiunile de poliţie aeriană desfăşurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum şi la consolidarea interoperabilităţii între Forţele Aeriene Italiene, Spaniole şi Române, a precizat MApN.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks