Senatul a respins luni, în plen, propunerea legislativă de dezincriminare a posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a 3 grame, şi de înlocuire a sancţiunilor penale cu pedeapsa contravenţională cuprinsă între 1.000 şi 3.000 de lei.
Au fost înregistrate, în plen, în favoarea raportului de respingere propus de Comisia juridică, 107 voturi ‘pentru’, unul împotrivă şi 4 abţineri.
Propunerea legislativă a fost iniţiată de un grup de deputaţi neafiliaţi.
Iniţiatorii au propus ca sumele provenite din aplicarea amenzilor să fie folosite pentru finanţarea programelor naţionale de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri.
Preşedintele Comisiei juridice din Senat, liberalul Cristian-Augustin Niculescu-Ţâgârlaş, a subliniat, în plen, că grupul PNL este ‘clar împotriva consumului de droguri’.
‘Cu o astfel de măsură deschidem Cutia Pandorei (…) Trebuie să promovăm modele educaţionale prin care tinerii să nu mai fie atraşi de aceasta unealtă a Diavolului – care sunt drogurile. Educaţia reprezintă cel mai important mijloc de luptă împotriva traficului şi consumului de droguri’, a adăugat Tâgârlaş.
Senatorul PSD Florian Bodog i-a îndemnat pe colegii săi să voteze împotriva proiectului dacă ‘le pasă’.
‘Nu cred că cineva normal din Parlamentul acesta îşi doreşte ca un copil să aibă trei grame de canabis asupra sa. Votaţi împotrivă şi demonstraţi că vă pasă!’, a spus Bodog.
Senatorul USR Narcis Mircescu a subliniat votul împotrivă al colegilor săi din USR şi a atras atenţia că Portul Constanţa este ‘un Paradis pentru traficanţii de droguri’.
Senatorul neafiliat Diana Iovanovici-Şoşoacă a explicat că un consumator de droguri de mare risc începe prin a consuma canabis.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.