AcasăStiri generaleDGJMB: 141 de amezi în valoare de peste 98.000 de lei, aplicate...

DGJMB: 141 de amezi în valoare de peste 98.000 de lei, aplicate în urma protestelor de marţi din Capitală

Un număr de 141 de amenzi în valoare de peste 98.000 de lei au fost aplicate în urma protestelor de marţi din Capitală împotriva măsurilor impuse de autorităţi în contextul pandemiei de COVID-19, a informat Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

‘Jandarmeria Capitalei a aplicat, până în prezent, 141 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 98.025 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, pentru nerespectarea interdicţiei de participare a persoanelor fizice la mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, interzise în conformitate cu art. 5 alin. (3) lit. a), din acelaşi act normativ, pentru nerespectarea interdicţiei de a părăsi locuinţa în intervalele orare în care deplasarea a fost restrânsă pe timpul stării de alertă, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară de către participanţi’, se precizează într-un comunicat al DGJMB transmis, miercuri, AGERPRES.

Potrivit Jandarmeriei Capitalei, au fost întocmite şi două acte de constatare privind săvârşirea infracţiunilor de furt şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

‘În continuare, vom continua vizionarea imaginilor operative, pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat legea’, se arată în comunicatul citat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks