Un bărbat de 33 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, şi ulterior arestat preventiv pentru lovire sau alte violenţe, ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.
‘Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au pus în aplicare două mandate de percheziţie, la două adrese din Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor’, informează un comunicat al DGPMB transmis, miercuri, AGERPRES.
Pe data de 7 mai, în jurul orei 14,00, poliţişti de la Secţia 19 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în urmă cu o zi, în jurul orei 21,00, un bărbat, în timp ce se afla la o adresă din Sectorul 5, a fost agresat fizic de către o persoană necunoscută, care l-a ameninţat cu o armă.
‘Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că fapta reclamată a fost săvârşită de către un bărbat de 33 de ani, stabilindu-se că acesta, pentru a nu fi recunoscut, şi-ar fi acoperit faţa cu o cagulă şi ar fi ameninţat cu o armă, victima, un bărbat de 42 de ani. Totodată, bănuitul ar fi agresat fizic persoana vătămată’, precizează Poliţia Capitalei.
Marţi, poliţiştii au pus în aplicare două mandate de percheziţie la două adrese din Sectorul 5, bănuitul fiind depistat şi condus la audieri.
Pe parcursul percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate mai multe probe şi mijloace de probă, inclusiv un pistol tip airsoft.
Cercetările sunt continuate de Secţia 19 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.