Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore şi este cercetat sub control judiciar într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.
‘La data de 30 mai, Secţia 19 Poliţie a fost sesizată, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în urmă cu o zi, în jurul orei 22,30, în timp ce se afla pe o stradă din Sectorul 5, un bărbat l-ar fi deposedat, prin violenţă, de telefonul mobil. La data de 14 iunie 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 19 Poliţie au pus în aplicare un mandat de aducere, emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 26 de ani, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată’, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, vineri, AGERPRES.
În urma cercetărilor bărbatul a fost depistat la o adresă din Sectorul 5 şi condus la audieri, în baza mandatului de aducere emis pe numele său.
‘Cercetările sunt continuate de Secţia 19 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată’, arată sursa citată.