Cei patru bărbaţi care ar fi furat un seif dintr-o locuinţă din Sectorul 4 au fost arestaţi preventiv, pentru 30 de zile, după ce anterior au fost reţinuţi de poliţişti.
‘La data de 10 ianuarie, poliţişti din cadrul DGPMB – Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 4 au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prejudiciul fiind de aproximativ 70.000 de euro’, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, joi, AGERPRES.
Potrivit anchetatorilor, pe 6 ianuarie, Secţia 14 Poliţie a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, din locuinţa sa din Sectorul 4 i-ar fi fost sustras un seif metalic ce conţinea bijuterii, ceasuri de lux, ceasuri vechi de valoare şi mai multe sume, în lei şi valută, precum şi diverse acte.
Cazul a fost preluat de Serviciul de Investigaţii Criminale – Sector 4, iar în urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate s-a stabilit că fapta ar fi fost săvârşită de către patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani.
‘Probatoriul administrat a relevat faptul că, la data de 6 ianuarie, bărbatul de 26 de ani, după o înţelegere prealabilă cu ceilalţi trei bănuiţi privind înscenarea unui accident cu autoturismul victimei, s-ar fi deplasat la locuinţa acesteia, din Sectorul 4, moment în care bărbatul de 40 de ani ar fi înscenat accidentul şi ar fi sunat victima, chemând-o la maşină’, arată sursa citată.
Ulterior, bănuiţii s-ar fi deplasat într-o localitate din judeţul Ilfov, unde ar fi tăiat seiful, apoi şi-ar fi însuşit bunurile şi documentele din interior.
În vederea probării activităţii infracţionale a bănuiţilor, la data de 10 ianuarie au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate ceasurile şi documentele sustrase din seif.
‘De asemenea, a fost identificată o societate comercială, la care bănuiţii ar fi introdus bunurile sustrase, în regim de amanet’, precizează DGPMB.
Bănuiţii au fost depistaţi şi conduşi la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar ulterior arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigaţii Criminale – Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.