Cinci persoane au fost reţinute pentru înşelăciune şi lipsire de libertate în mod ilegal, deoarece ar fi indus în eroare persoane în vârstă, singure, sub falsa promisiune a acordării de îngrijire şi întreţinere, ulterior determinându-le să doneze sau să le întocmească procuri notariale prin care erau împuterniciţi să le vândă terenuri sau case aflate în proprietatea victimelor. ‘Marţi, 17 noiembrie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Călăraşi, într-un dosar privind săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune şi lipsire de libertate în mod ilegal’, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis miercuri AGERPRES. Cercetările au fost declanşate de dispariţia unei femei, în vârstă de 86 de ani, la data de 18 mai, persoană fără discernământ, din investigaţii rezultând că aceasta a fost lipsită de libertate, timp de patru zile, în locuinţa unui bărbat, cu scopul încheierii frauduloase a unor acte prin care drepturile de proprietate asupra unui apartament în care locuia victima să fie transferate acestuia. În urma investigaţiilor efectuate a fost identificat un grup format din cinci persoane cu astfel de preocupări, reţinându-se în sarcina acestora alte trei fapte. ‘La data de 15 iunie, cei cinci au determinat persoana vătămată, de 74 de ani, profitând de starea de vădită vulnerabilitate din cauza vârstei şi a stării de sănătate, să încheie contractul de vânzare – cumpărare prin care înstrăina un apartament din Bucureşti pentru suma de 55.000 de euro, ulterior încheierii actului notarial banii obţinuţi fiind folosiţi, contrar promisiunii, pentru ridicarea unui imobil amplasat în judeţul Ilfov, pe numele unuia dintre bărbaţii implicaţi şi nu pe al victimei. Totodată, acesta s-a prezentat femeii sub o altă identitate şi cetăţenie’, arată sursa citată. De asemenea, pe 19 decembrie 2019, doi bărbaţi, sub promisiunea că vor achita 10.000 de euro, precum şi că vor acorda îngrijiri specifice vârstei şi situaţiei sale medicale, au determinat o femeie de 86 de ani să încheie un contract de vânzare prin care persoana vătămată înstrăina dreptul asupra cotei de 5/8 din imobilul personal, situat în Bucureşti. Suma de bani nu a fost plătită în realitate, iar îngrijirile nu au fost acordate sau au fost superficial prestate, unicul scop urmărit fiind obţinerea, prin înşelăciune, a imobilului deţinut de persoana vătămată, mai spun anchetatorii. ‘La datele de 21 iulie, respectiv 7 septembrie, trei dintre persoanele implicate, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei, de 74 de ani, (…) acţionând în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale injuste, au determinat-o să încheie un contract de telefonie mobilă în baza căruia s-au primit două telefoane mobile, în valoare totală de peste 6.500 de lei, şi să încheie contractul de credit de consum în valoare de aproximativ 5.800 de lei. Poliţiştii au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Călăraşi, în urma cărora au fost identificate şi ridicate mai multe documente de interes în cauză, precum şi o armă de vânătoare deţinută în mod nelegal de unul dintre bărbaţii vizaţi. Persoanele implicate au fost conduse pentru audieri la sediul Poliţiei Sectorului 2. ‘Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Sectorului 2 şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate şi înşelăciune, cu cei în cauză în stare de reţinere’, precizează DGPMB. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor şi al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.