Complicii minorului de 15 ani arestat la domiciliu pentru furtul de bijuterii au fost plasaţi de către instanţă în arest la domiciliu, respectiv sub control judiciar, informează marţi Biroul de presă al Poliţiei Capitalei. Un minor de 15 ani a fost plasat în arest la domiciliu, într-un dosar privind săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat, prejudiciul total fiind estimat la 12.000 de euro. ‘La data de 14 noiembrie, poliţişti din cadrul Secţiei 1 au fost sesizaţi prin intermediul 112 de către un bărbat, proprietar al unui magazin de bijuterii, cu privire la faptul că la aceeaşi dată, în jurul orei 15,00, un tânăr necunoscut a pătruns în magazinul menţionat, având asupra sa o armă’, arată un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis marţi AGERPRES. La scurt timp, agenţii de siguranţă publică din cadrul Secţiei 1 Poliţie au identificat tânărul în cauză, minor în vârstă de 15 ani, şi l-au condus pentru audieri la sediul subunităţii. Din verificările desfăşurate a rezultat că tânărul a pătruns în magazin şi în seara precedentă şi, prin ameninţare cu un pistol tip airsoft, ar fi încercat să sustragă mai multe bijuterii, însă angajata l-a îndepărtat fără să anunţe poliţiştii. În urma investigaţiilor efectuate, a rezultat presupunerea rezonabilă că cel în cauză ar fi săvârşit mai multe infracţiuni de furt pe raza Secţiei 10 Poliţie, fiind căutat de Poliţie. ‘În sarcina acestuia a fost reţinută comiterea unui furt, la data de 8 noiembrie, acesta ar fi pătruns într-un magazin, purtând mască chirurgicală şi şapcă şi ar fi sustras mai multe bijuterii, stabilindu-se ulterior că lipsesc 198 grame de aur, prejudiciul fiind estimat la peste 45.000 de lei’, arată sursa citată. Potrivit anchetatorilor, minorul a beneficiat de sprijinul altor două persoane, o tânără de 17 ani şi un bărbat de 30 de ani, aceştia având rol în supravegherea zonei comiterii faptelor, dar au ajutat şi la valorificarea bunurilor sustrase, prin intermediul unor case de amanet, împărţind ulterior câştigul astfel rezultat. ‘Din datele şi probele administrate a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 22 octombrie – 8 noiembrie, minorul ar fi comis nouă fapte de furt de telefoane mobile din mai multe unităţi de amanet’, precizează DGPMB. La data de 16 noiembrie au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie, fiind identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză. Prejudiciul creat prin săvârşirea faptelor, estimat la 12.000 de euro, a fost recuperat integral şi urmează să fie restituit persoanelor în drept. ‘Cercetările sunt continuate de Secţia 10 Poliţie şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni de furt calificat, cu minorul în stare de arest la domiciliu şi ceilalţi doi în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor, fiind efectuate verificări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestora’, mai arată sursa citată.