Societatea de Transport Bucureşti a formulat o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, în legătură cu declanşarea grevei angajaţilor STB fără respectarea Legii dialogului social, informează Biroul de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
De asemenea, DGPMB s-a sesizat din oficiu cu privire la greva lucrătorilor STB, dosarul fiind instrumentat tot de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.
Oficiali ai Parchetului au declarat pentru AGERPRES că a fost deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări in rem, cu privire la declararea grevei de către organizatori cu încălcarea prevederilor legale, respectiv a art.191 din Legea 62/2011.
Ancheta a fost demarată în urma unei sesizări primite de la Brigada de Poliţie pentru Transportul Public.
Joi dimineaţă, şoferii de pe autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din Capitală au declanşat o grevă generală, fiind nemulţumiţi de faptul că cererile lor de natură salarială nu au fost soluţionate.
În aceeaşi zi, Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea grevei, însă protestul sindicaliştilor continuă vineri.