Trei bărbaţi au fost conduşi la sediul Poliţiei Sectorului 1 pentru audieri, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la tâlhărie calificată şi furt calificat.
‘Din cercetări a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada februarie – martie a.c., trei persoane ar fi săvârşit o infracţiune de furt calificat şi ar fi încercat în luna februarie, prin folosirea forţei şi ameninţarea cu un pistol tip air-soft, să sustragă bani sau bunuri de la o femeie, angajat la o staţie GPL, din Sectorul 1’, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, joi, AGERPRES.
Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare, joi dimineaţa, două mandate de percheziţie domiciliară, în acest dosar penal.
Cei trei bărbaţi au fost conduşi la sediul Poliţiei Sectorului 1 pentru audieri, iar cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.