Doi bărbaţi şi o femeie au fost arestaţi preventiv într-un dosar în care sunt acuzaţi de înşelăciune, după ce ar fi indus în eroare mai multe persoane de la care au obţinut diferite sume de bani, spunându-le că structura de rezistenţă la locurile de veci pe care le deţineau ar fi fost afectată şi necesită reparaţii urgente.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Poliţia Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, a pus în aplicare, joi, două mandate de percheziţie în Bucureşti şi în judeţul Giurgiu, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune şi tentativă la înşelăciune.
‘În perioada martie 2020 – prezent, poliţişti din cadrul Sectorului 5 – Serviciul Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au documentat activitatea unor persoane specializate în săvârşirea de infracţiuni de înşelăciune. Persoanele, doi bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 27 şi 40 de ani, toate cunoscute cu preocupări de natură infracţională, sub pretextul că sunt angajaţi la administraţia cimitirelor sau în cadrul altor instituţii, abordau părţile vătămate ce deţineau locuri de veci, pe care le induceau în eroare cu privire la faptul că structura de rezistenţă ar fi fost afectată şi că necesită reparaţii urgente, obţinând astfel diferite sume de bani’, se precizează în comunicat.
În urma activităţilor întreprinse şi a probatoriului administrat, s-a stabilit că, în cursul lunii martie 2020, femeia de 27 de ani, recomandându-se drept secretară în cadrul administraţiei unui cimitir, ar fi contactat telefonic o persoană şi, sub pretextul că locul de veci pe care soţul îl are la cimitir a fost inundat, ar fi pretins mai multe sume de bani pentru reparaţii. Pentru ridicarea sumelor, femeia s-ar fi deplasat la adresa persoanei vătămate, însoţită de unul dintre bărbaţi, prejudiciul creat fiind de aproximativ 9.000 de lei.
De asemenea, la sfârşitul lunii aprilie 2020, unul dintre bănuiţi ar fi contactat telefonic un bărbat şi, sub pretextul că este reprezentant al unui cimitir, ar fi pretins suma de 600 de lei pentru consolidarea unui mormânt. Suma de bani ar fi fost ridicată de femeia de 27 de ani.
În iulie 2020, unul dintre bărbaţi, sub pretextul că este de la o casă de ajutor reciproc, i-ar fi comunicat persoanei vătămate că fosta sa soţie care a decedat ar fi avut o sumă strânsă, iar pentru a intra în posesia acestor bani i-a solicitat suma de 4.000 lei, reprezentând anumite taxe. În aceeaşi zi, femeia de 27 de ani, însoţită de unul dintre bărbaţi, s-ar fi deplasat la domiciliul persoanei vătămate, unde ar fi primit suma de 2.000 de lei.
‘În urma audierilor şi a probatoriului administrat persoanele în cauză au fost reţinute, ulterior faţă de acestea fiind dispusă măsura arestului preventiv’, transmite Poliţia Capitalei.