Acasă55Diaconescu (PMP) despre justiţia din România: Din perspectiva voinţei parlamentare, totul este...

Diaconescu (PMP) despre justiţia din România: Din perspectiva voinţei parlamentare, totul este ca în 2018

Preşedintele PMP, Cristian Diaconescu, a declarat, miercuri, la Ploieşti, că, pe domeniul justiţiei există acum un alt tip de dialog cu instituţiile europene, însă, la nivel intern, nu s-a schimbat nimic în ceea ce priveşte voinţa parlamentară, totul fiind ca în 2018.

‘Din punct de vedere al partenerilor în zona de justiţie din România, lucrurile s-au schimbat foarte mult. Există alt tip de dialog cu instituţiile europene. Din punctul de vedere al voinţei politice de a schimba ceea ce europenii au considerat că este inadecvat, fie prin rapoartele Greco, fie prin rapoartele Comisiei de la Veneţia, fie prin evaluările Uniunii Europene sau ale Parlamentului European – chiar dacă acestea sunt mai mult de natură politică – din această perspectivă, a voinţei politice, parlamentare mai ales, nu s-a schimbat nimic. Totul este ca în 2018. Deci, da, parteneri există, dar intern, voinţa politică în ceea ce priveşte o serie de modificări, schimbări, iată dintr-o perspectivă care probabil că îi surprinde pe unii – evaluarea Curţii de Justiţie – nu a apărut nimic nou’, a spus Diaconescu într-o conferinţă de presă.

Acesta a făcut referire la decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), arătând că, în baza ei, prevalenţa normei europene este absolută raportat la orice normă internă.

‘În baza acestei hotărâri, în baza evaluării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în acest moment, judecătorii români, în relaţia cu dreptul european şi cu norma europeană, sunt obligaţi să nu ţină cont nici de norma internă de drept, nici de Constituţie, atunci când se pune problema ca norma europeană să fie încălcată. Deci, din perspectiva judecătorului din România, este o responsabilitate enormă. Prevalenţa normei europene este decisă de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ca fiind absolută în raport de orice normă internă. Curtea de Justiţie, când decide pe o sesizare, nu reprezintă această hotărâre doar o trimitere bilaterală. Ceea ce ei stabilesc cu efect normativ se aplică la toate statele membre ale Uniunii Europene’, a declarat liderul PMP.

De asemenea, raportat la decizia CJUE, Diaconescu a punctat că orice discuţie legată de menţinerea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) nu mai are baze legale.

‘Judecătorii CJUE au stabilit forţa juridică obligatorie a MCV-ului. Mecanismul de Cooperare şi Verificare, în opinia Curţii Europene, este egal cu tratatul UE. Orice discuţie din această perspectivă, în acest moment, nu îşi mai are baze legale’, a mai afirmat Cristian Diaconescu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks