Strângerea frunzelor uscate de pe spaţiile verzi nu este benefică arborilor, deoarece aceştia extrag substanţe hrănitoare din resturile vegetale.
Preşedinta Asociaţiei Peisagiştilor din România, Diana Culescu, a afirmat miercuri, pentru AGERPRES, că obiceiul unor autorităţi locale de a ‘mătura de la un capăt la altul’ parcurile nu se întâlneşte în ţările occidentale. La Versailles se greblează frunzele de pe alei, dar între arbori sunt lăsate pe pământ, a menţionat ea.
Argumentul conform căruia frunzele acumulate ar împiedica, în primăvara anului următor, creşterea altor plante nu este unul justificat, deoarece şi în păduri cresc plante sub copaci, chiar dacă nu îndepărtează nimeni resturile vegetale, a subliniat Curlescu.
‘În general, e bine să lăsăm frunzele pe sol, pentru că se descompun şi oferă nutrienţi plantelor. Din păcate, la noi nu se înţelege acest lucru şi se mătură de la un capăt la altul parcurile. (…) Sunt mai multe tipuri de plantaţii – unele care nu trebuie să aibă neapărat iarbă pe dedesubt, dar noi încercăm să punem gazon peste tot, pentru că nu ştiu exact de unde am înţeles noi că gazonul creşte în pădure. Nu trebuie să arate chiar tot parcul, de la un capăt la altul, la fel. Şi asta se poate vedea, de exemplu, şi la Versailles, unde se greblează frunzele de pe alei, dar între arbori sunt lăsate pe pământ’, a explicat Diana Culescu.
Potrivit acesteia, întreţinerea spaţiilor verzi presupune activităţi mult mai specializate decât strângerea frunzelor. Astfel, tăierea corectă a arbuştilor, în funcţie de nevoile speciei respective, permite înflorirea.
‘Trebuie tăiate anumite specii de arbuşti în funcţie de arhitectura tipică sub care cresc. Noi nu ştim lucrul acesta, venim şi tăiem cu fierăstrăul de la un capăt la altul primăvara. Prin urmare, la noi, nu prea înfloresc arbuştii. Acesta este motivul pentru care strângem frunzele: că nu avem competenţe de altceva. Strângem frunze, tăiem iarba – atât’, a spus ea.
Toamna, arborii foioşi, înainte să îşi piardă frunzele, extrag din acestea o parte din substanţele hrănitoare. Căderea frunzelor pe sol, în proximitarea arborilor, le permite acestora să recupereze şi restul substanţelor nutritive.
‘Este, de fapt, chiar o adaptare a arborilor foioşi. Practic, ei trăiesc în nişte zone unde toamna şi iarna sunt vânturi puternice. Prin urmare, nu îşi pot păstra foliajul, pentru că ar fi daţi la pământ, de cele mai multe ori, s-ar rupe bucăţi din ei…. Ce fac ei, atunci când îngălbenesc, este că încep să-şi tragă substanţele hrănitoare care există în frunze, le trag în interiorul plantei, dar nu apucă să facă acest lucru cu toate substanţele. Aceste frunze care cad pe sol, practic, continuă descompunerea. (…) O adaptare a arborilor de a-şi păstra substanţele nutritive în apropiere. Numai că noi nu prea înţelegem lucrul acesta şi punem frunzele în saci şi le aruncăm la gunoi’, a susţinut Culescu.
Totodată, în jurul arborilor sunt necesare alveole, iar practica de a turna diverse materiale chiar lângă trunchi nu permite circulaţia apei şi a aerului. Diana Culescu a arătat că, de multe ori, materialul folosit de către autorităţi locale sub numele de ‘hidromedia’ este în realitate altceva.
‘Hidromedia nu prea se pune la noi. Este un patent pe care îl poţi lua de la o singură firmă, care nu activează în România. La noi se pune orice altceva şi îi spune ‘hidromedia’, că toţi au auzit că hidromedia e permeabil. Atâta timp cât nu avem cartea tehnică a materialului, putem să spunem absolut orice. De exemplu, la un moment dat, discutam cu o primărie din Bucureşti şi îmi spuneau că ei vopsesc trunchiurile arborilor cu o vopsea specială pentru asta. Şi le-am cerut caietul tehnic şi acolo scria că vopseaua este pentru lemn; adică era vopsea pentru bănci. (…) În străinătate arborii, mai ales în aliniament, se plantează în benzi verzi, care lasă pe o porţiune foarte mare să intre şi apa şi aerul. Aşa erau plantaţi şi la noi. Numai că la noi acum banii se fac din pavaje’, a atenţionat preşedinta Asociaţiei Peisagiştilor.
