Europarlamentarul Av. Diana Iovanovici-Şoşoacă, președinta S.O.S, i-a trimis p scrisoare deschisă către prim-ministrul României Marcel Ciolacu, referitor la situaţia românilor din Leeds, Marea Britanie, ai căror copii au fost preluaţi de autorităţile britanice, încălcându-li-se dreptul de a fi anunţaţi şi de a avea dreptul la apărare şi cărora nu li s-a acordat prezumţia de nevinovăţie.
- ”Vă solicit să luaţi măsurile care se impun, intervenind ferm pe lângă autorităţile britanice pentru redarea copiilor către familiile lor şi repatrierea acestor familii în România.
Ca urmare a tulburărilor care au avut loc la Leeds şi care au fost provocate de Poliţia britanică prin preluarea forţată a copiilor, unul dintre minorii urmăriţi de Poliţie în urma incidentelor care au avut loc pe stradă a sărit pe geam de frică şi a decedat astăzi în urma rănilor provocate de cădere.
Această tragedie este inacceptabilă, iar cei care au provocat-o trebuie să fie traşi la răspundere! Responsabilitatea acestui deces îl au autorităţile britanice care răpesc efectiv copiii din familiile lor!
De-a lungul anilor, cazurile de preluare a copiilor români au devenit o obişnuinţă periculoasă pentru că statul român nu îi protejează. Deja se nasc mai mulţi copii români în afara graniţelor ţării decât în România şi este inadmisibil că România niciodată nu îşi protejează cetăţenii deşi are această obligaţie.
Instituţiile statului român trebuie să îşi exercite atribuţiile în acest sens, mai ales că Legea 272/2004 instituie ca prioritară păstrarea copiilor în mediul familial, inclusiv la rude. De aceea statul român, în cazul în care există o posibilă formă de abuz împotriva copiilor, trebuie să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a apăra interesul superior al copiilor şi a-i salva pe copii, ducându-i în sânul familiilor lor. Este îngrijorător faptul că statele străine încearcă să preia copii românilor, copii care ajung în general la cupluri de acelaşi sex, lucru interzis în România, şi tocmai pentru a preveni aceste abuzuri copiii trebuie păstraţi în mediul familial, românesc, iar statul român trebuie să facă tot posibilul să îi repatrieze pe aceşti români şi astfel să ne aducem o parte din diaspora acasă.
Precizez că grupul de români din Leeds este un grup credincios, aparţinând cultului penticostal, ceea ce înseamnă că există o grijă deosebită pentru principiile familiale şi pentru copii. Ştim care sunt diferenţe de educaţie şi de apreciere între sistemul educaţional românesc şi cel din ţările occidentale, aşa încât, mai ales pentru că Marea Britanie nu mai este ţară UE, MAE trebuie să se implice prin Ambasada română cu abnegaţie pentru a putea salva aceşti copii.
Vă solicit de aceea, domnule prim-ministru, să acţionaţi de urgenţă pentru reîntoarcerea copiilor în sânul familiilor lor şi pentru repatrierea acestor familii în România, dând astfel un semnal cancelariilor occidentale că România nu va mai tolera asemenea comportamente abuzive faţă de copiii români indiferent unde s-ar afla, spune europarlamentarul Av. Diana Iovanovici-Şoşoacă
Articolul Diana Iovanovici-Şoşoacă, scrisoare către Marcel Ciolacu, despre situaţia românilor din Leeds, Marea Britanie, ai căror copii au fost preluaţi de autorităţile britanice apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro