Draga Olteanu Matei a fost un om grozav şi o mare actriţă, a afirmat miercuri Diana Lupescu. ‘A fost o mare actriţă. Am regretul pe care-l avem fiecare dintre noi când moare un actor, mai ales când a fost un om atât de grozav, cum a fost doamna Draga’, a declarat pentru AGERPRES actriţa Diana Lupescu, exprimându-şi regretul că, deşi sunt filme în care au jucat amândouă, nu au avut ocazia de a se întâlni direct pe platoul de filmare. Diana Lupescu a amintit că Draga Olteanu Matei a avut o viaţă frumoasă până în ultima clipă. ‘A ştiut să-şi facă viaţa frumoasă până în ultima clipă, nu s-a pierdut în neant, ci a făcut ceva şi pentru oamenii din jur, în afară de a oferi talentul ei actoricesc. Am admiraţie şi regret pentru ea atât cât voi trăi’, a mai spus Diana Lupescu. Actriţa Draga Olteanu Matei a decedat în cursul nopţii de marţi spre miercuri, la vârsta de 87 de ani.

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.



