AcasăStiri generaleDiana Păun: Vaccinarea rămâne instrumentul esenţial de sănătate publică dovedit în răspunsul...

Diana Păun: Vaccinarea rămâne instrumentul esenţial de sănătate publică dovedit în răspunsul la pandemia COVID

Consilierul prezidenţial Diana Păun a declarat marţi că vaccinarea rămâne ‘instrumentul esenţial de sănătate publică dovedit în lupta cu pandemia cu noul coronavirus’.

În opinia sa, este extrem de importantă comunicarea transparentă şi informată pe baza dovezilor ştiinţifice.

‘Este extrem de important să comunicăm transparent şi informat în baza dovezilor ştiinţifice de care dispunem în acest moment pentru a restabili încrederea în actul medical şi în sistemul medical. (…) Cred că este foarte important ca noi, ca specialişti, trebuie să sprijinim populaţia în primul rând să depăşească această teamă de nou, de necunoscut. Primul pas este acela de a explica consecvent, informat, astfel încât populaţia să înţeleagă şi să reuşească să depăşească aceste bariere. (…) Vaccinarea rămâne instrumentul esenţial de sănătate publică dovedit în răspunsul la pandemia COVID. (…) Orice sprijin suplimentar în lupta cu pandemia este deosebit de important şi trebuie valorificat la maxim’, a spus Păun în cadrul dezbaterii ‘Anticorpii monoclonali – soluţie în criza COVID-19’, organizată de DC News Media Group.

Potrivit consilierului prezidenţial, anticorpii monoclonali reprezintă unul dintre mijloacele terapeutice care pot fi folosite, alături de antivirale şi de imunomodulatoare, în tratamentul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.

‘Recentele donaţii de doze din partea Italiei, din partea Germaniei, din partea Serbiei, precum şi dozele achiziţionate de România în cadrul procedurii centralizate europene reprezintă un pas deosebit de important în asigurarea mijloacelor terapeutice sigure şi eficiente. Aceste tratamente trebuie administrate pacienţilor COVID-19 în primele zile de la debutul simptomatologiei şi se întrevede posibilitatea apariţiei unor anticorpi care pot fi administraţi preventiv la persoanele din categoriile vulnerabile. Cred că este nevoie de o mobilizare extremă a specialiştilor, a comisiilor de specialitate din Ministerul Sănătăţii pentru adoptarea protocoalelor de tratament şi de asemenea fac un apel către personalul medical să aibă încredere şi curaj în a prescrie aceste medicaţii, astfel încât prescrierea terapiilor să se facă fără întârzieri. Este o oportunitate deosebită de care pacienţii noştri pot beneficia şi fac un apel pe această cale şi la autorităţi şi la colegii medici să utilizeze aceste medicaţii care s-au dovedit pe studii a fi atât de benefice pentru pacienţii noştri, inclusiv pe studii clinice efectuate în România’, a mai spus Diana Păun.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks