AcasăPoliticaDiana Şoşoacă: Simion este un produs al serviciilor, apărat foarte bine de...

Diana Şoşoacă: Simion este un produs al serviciilor, apărat foarte bine de Coldea; el nu aparţine poporului român şi sunt uluită că a fost lăsat să candideze, SRI şi SIE ştiind ce afaceri are AUR prin R. Moldova, Transnistria, Găgăuzia

Europarlamentarul Diana Şoşoacă, liderul SOS România, a lansat un atac virulent la adresa lui George Simion, candidat la prezidenţiale şi preşedintele AUR, într-o intervenţie telefonică la Realitatea Plus, afirmând că acesta este un produs al serviciilor, apărat de acestea, şi că „nu aparţine poporului român”.

Conform cotidianul.ro, Diana Șoșoacă spune că George Simion ar avea ferme de trolli pe care le vinde celorlalți candidați la alegerile parlamentare.

Europarlamentarul mai susține că liderul AUR este omul serviciilor și că CCR trebuia să interzică candidatura lui Simion, nu pe a ei.

”Simion este proprietarul unor ferme de troli. În 2020 avea acolo, într-o casă veche, în spatele casei în care era, vezi Doamne, sediul partidului, vreo 50 de cetățeni moldoveni care erau plătiți cu aproximativ 5000 de euro pe lună fiecare pentru a putea exista aceste ferme de troli. Se pare că Coldea l-a apărat foarte bine pe Simion din acest punct de vedere. CCR nu cred că pe mine trebuia să mă interzică la prezidențiale, ci pe Simion, pentru că Simion nu e al românilor, Simion aparține oricărui alt popor, dar nu poporului român, este format de serviciile secrete”, a spus Diana Șoșoacă, la Realitatea PLUS.

„Eu sunt siderată că cineva l-a lăsat pe Simion să candideze în condițiile în care SRI și SIE dețin informaţii despre afacerile pe care AUR le dezvoltă în Ucraina, Transnistria, Găgăuzia și care nu sunt tocmai ortodoxe, inclusiv fermele de troli îi aparțin lui Simion și le vinde celorlalți candidați.

Serviciul Român de Informații a confirmat existența fermelor de troli, dar a arătat că nu sunt dezinformări ale unor actori externi. Datele au fost trimise către MAI și alte instituții competente pentru a lua măsurile necesare”, a mai afirmat ea.

Articolul Diana Şoşoacă: Simion este un produs al serviciilor, apărat foarte bine de Coldea; el nu aparţine poporului român şi sunt uluită că a fost lăsat să candideze, SRI şi SIE ştiind ce afaceri are AUR prin R. Moldova, Transnistria, Găgăuzia apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks