AcasăPoliticaDiana Şoşoacă: „Sistemul, globaliştii actuali, vor să ne omoare speranţa, să ne...

Diana Şoşoacă: „Sistemul, globaliştii actuali, vor să ne omoare speranţa, să ne spună că n-avem încotro şi să ne supunem lor; chiar dacă clamează că au câştigat, ei ştiu că nu e aşa căci noi mergem cu Dumnezeu înainte, ducem lupta până la final, iar întotdeauna Binele va învinge Răul, păstraţi-vă speranţa”

Curtea Constituțională a României a respins luni, 7 octombrie 2024, definitiv contestația Dianei Șoșoacă față de neînregistrarea candidaturii ei la alegerile prezidențiale din acest an. Liderul S.O.S. România a vorbit la BZI LIVE despre acest lucru.

Europarlamentarul a transmis că războiul nu a fost pierdut, iar lupta împotriva sistemului continuă, scrie bzi.ro.

„Toată lumea se aştepta să mă vadă căzută şi S.O.S. România distrus. V-am spus de-a lungul timpului ca nu va fi o luptă uşoară, este un război cu multe bătălii. Luptăm împotriva unui sistem. Fiecare sistem are lucruri bune şi rele. Fiecare candidat, fiind om, are şi lucruri bune şi rele. Important e ca lucrurile rele să nu fie mai multe decât cele bune. V-am zis că va fi cumplit. Lumea a crezut că va fi o luptă fair play, că se mai fură la vot, dar totuşi există un stat de drept. El a murit, în România. Nu Șoșoacă, omul politic v-a zis asta, ci avocatul. Omul care s-a judecat cu sistemul, înainte de a intra în politică de pe tărâmul legii. Acolo am observat deteriorarea sistemului juridic. Statul de drept este extrem de fundamentat şi puternic atunci când are o justiţie puternică, o justiţie care nu poate ceda în fața politicului sau presiunii externe. România nu a fost un stat de drept după 1989”, a transmis Diana Șoșoacă.

De asemena, Șoșoacă a precizat întregul demers al unui proces care a durat mai bine de 2 ani, dar într-un final l-a câștigat. Acesta face referire la declararea dreptului său de a-și exprima opiniile în spațiul public fără a fi sancționată.

În ultima zi a mandatului meu de senator am depus o iniţiativă de abrogare a unei legi importante. În calitatea de senator v-am spus tot ce se întâmpla în Parlament. Am ajuns în Parlamentul European şi v-am arătat adevărul. Pentru aceşti oameni care conduc lumea adevărul trebuie să fie al lor, nu al lui Dumnezeu. Am fost acuzată că sunt un om care nu respectă legea, că sunt mahalagioaică, scandalagioaică. Lumea înţelege cu ce am avut eu de luptat acolo pentru că nu s-a putut altfel. Dacă s-ar fi putut altfel, se mergea altfel. Am fost agresată fizic pe culoare, lumea nu m-a crezut. În Senat, în 2021, eu pentru prima dată în istorie am fost sancţionată pentru declaraţii şi opinii publice. A fost un semn al totalitarismului, m-au suspendat 3 luni. Am formulat plângere internă, s-a judecat, mi-a fost respinsă şi ulterior m-am adresat Curţii de Apel Bucureşti. Nu e vorba despre mine, e vorba despre statul de drept, de sistemul juridic, de precedentul judiciar, vi se poate întâmpla şi vouă şi altora care vor veni după noi. Articolul 72 din Constituţie ne acordă imunitate pentru declaraţii şi opinii publice. Noi nu avem imunitate la răspunderea faptei, ci se raportează la ce spui ca om politic. Altfel nu s-ar mai garanta dreptul la liberă exprimare. Mie nu mi-e frică să pronunţ cuvântul Israel sau evrei. E dreptul meu la opinie.
Am atacat hotărârea la Curtea de Apel Bucureşti care mi-a dat dreptate. Din acest punct de vedere există un precedent. ICCJ a păstrat decizia Curţii de Apel Bucureşti şi va putea fi folosită pentru motivarea unei acţiuni ce o vom folosi la CCR. Am obţinut dreptul celor care vin după mine de-aş exprima opiniile fără să fie sancționat de Senat sau Camera Deputaţilor. Am obţinut anularea unei sancţiuni a Parlamentului României, o acţiune nedreaptă, împotriva unui parlamentar care-şi exercita atribuţiile. Am deschis calea colegilor mei parlamentari de a putea să se exprime liber, fără frică de a fi sancţionaţi. Sancţiunea respectivă se raporta la faptele care le-am regăsit și la CCR. Am fost judecată de 2 ori pentru aceeaşi faptă. CCR a trecut peste dispoziţiile ICCJ şi a revenit condamnându-mă. CCR a uzurpat calităţi oficiale. CCR nu este instanţă de judecată, este o autoritate pseudo judecătorească politică care nu poate face altceva decât să dea explicaţii pe baza Constituţiei României. Având în vedere dispoziţiile art. 72 Constituţie eu am imunitate, nu pot fi pedepsită în niciun mod. CCR a anulat atribuţiile unui Parchet care putea investiga acuzaţia de antisemitism. Una e să spui că nu eşti de acord ca evreii să se mute în România şi alta e să te apuci să faci acţiuni împotriva lor. Să-i iei la bătaie, să le tai părul, să te duci la un eveniment şi să îl strici, să îi iei la omor, să-i ameninţi, asta înseamnă antisemitism. Eu am vorbit despre mulţi, e dreptul meu la liberă exprimare. Nu există o lege. Nu poţi printr-o lege să anulezi istoria România, nu poţi face dintr-un om, un om rău. De ce nu vorbim de Holocaustul împotriva ţiganilor sau a românilor?”, a spus Diana Șoșoacă, la BZI LIVE.

Europarlamentarul Diana Șoșoacă le-a ridicat moralul românilor și le-a precizat că lupta nu s-a sfârșit. În continuarea dialogului său, liderul S.O.S. România a chemat Diaspora acasă pentru a întregi statul de drept.

Vom lupta până la capăt. Vă încurajez de 5 ani, ei vor să lase lumea fără speranţă. Speranţa tine de credinţă şi Dumnezeu. Sunteţi precari în credinţa voastră dacă sunteți fără speranță. Războiul împotriva globalismului nu se va sfârşi aşa uşor. Credeaţi că vom învinge din prima? Ne raportăm la cel în care credem. Prin suferinţă veţi evolua şi vă veţi mântui. Este un principiu al creștinismului. Dacă e fericire non stop te duci spre iad. Acolo sunt plăcerile lumeşti, adevărata fericire nu stă în bani, în distracţie, în latifundii, în palate sau sex non stop, plimbări pe nu ştiu unde. Fericirea omului care gândeşte şi are raţiune este de ordin spiritual, te împlineşte intelectual, sufleteşte. Nu are legătură cu lucruri materiale, ci imateriale. Imposibil de cuantificat material, asta nu înţelegeţi voi. Oamenii aleşi de Dumnezeu care au o putere infinită dată de El trec prin calvarul prin care trec eu şi poporul român. Poporul este ales de Dumnezeu, totul se întâmplă cu voia Lui. Credeţi vreodată că ni se poate ierta ca popor lanţul de trădări de la Decebal până în acest moment? Am fost înjunghiată, sângerez, dar nu pierd sânge ca să mor. Poporul român mai are mult pentru a se trezi. S-a trezit o importantă parte, dar tace. Poporul trebuie să renunţe la frică şi să-şi ia în mâini propriul destin şi să-şi schimbe soarta. Trebuie să conștientizez importanța sa, genialitatea, poporul român trebuie să se întoarcă la matcă. Diaspora trebuie să se întoarcă acasă.

Cum e posibil să vă dărâmaţi? Suferim, foarte bine că suferim. Ne-o merităm. Am avut eroi naţionali pe care i-am pus în uitare. La mormântul lui Avram Iancu se perindă ciuma politicii româneşti. Când am luat atitudine mi-au zis că-s mahalagioaică. Mă opun trădătorilor să-i murdărească memoria pentru a câştiga capital electoral. Cine sunteţi voi să mă judecaţi pe mine? Nu aveţi dreptul, e dreptul meu de a-mi exprima opinia şi să ţină oamenii cu mine şi să adopte aceeaşi politică. Am să lupt până la final pentru ca tu să nu fi de acord cu mine. Am ajuns o naţie sclavă, nu voi accepta că naţia mea română să fie sclavizată. Românii când lăsa garda jos mă părăsesc pe mine, pe exponentul unei idei naţionaliste care şi-a găsit vocea prin mine. Nu băgaţi şi voi cuţitul. Ce s-a întâmplat este mai grav decât orice, nu raportat la Diana Șoșoacă care a împărţit România în două. Toată lumea are aceeaşi opinie că-s un bun jurist. Fiţi voi în locul meu, niciunul dintre voi care mă judecaţi nu aţi experimentat situațiile mele. Când nu treci prin acea situaţie e bine să te abţii. Ceea ce afectează întreaga naţiune română şi externul este faptul că s-a demonstrat că România nu mai există. O spun cu cea mai adâncă durerea pe care o poate avea un român. Nu mai există România. Ceea ce îngreunează cumplit menirea noastră, pentru că în acest moment noi trebuie să refacem țara, România care nu mai există. CCR a fost gândită să apere Constituţia româniei, nu de candidaţii la prezidenţiale, ci de duşmanii poporului astfel încât să păstreze statul de drept şi naţional, România. S-a gândit la început că politicul raportat la legislaţiei este în slujba poporului român. Noi am permis tot. Greşeala fatală a României a fost plecarea românilor. Dar nu-i pot acuza pe români, pot doar să le spun că a fost o greşeală. Nu pot acuza un om că vrea să aibă bunăstare, să-i fie respectat statutul lui de om şi să-şi crească copiii. Nu pot acuza un om, pot doar afirma”, a continuat liderul S.O.S. România.

Spre finalul emisiunii BZI LIVE, Diana Șoșoacă a spus care sunt pașii de urmat de către susținătorii săi, în acest moment.

Există rezolvare, în acest moment împreună cu o echipă de avocaţi şi judecători lucrez la a reface ordinea juridică în România. Este posibil să nu mai existe alegeri în acest an şi dacă nu vor mai exista mi se va datora în cea mai mare măsură. În cazul în care vor exista alegeri, exact atunci în pragul alegerilor voi spune cum să acţioneze şi să delegitimeze alegerile. După ce va fi ales preşedintele globaliştilor, dacă se va ajunge acolo, nu va sta mult la putere – nu va avea putere pe care şi-o închipuie.
Urmează alegerile parlamentare și ne vor ataca. Listele vor fi contestate, tot vor rămâne câteva, tot vor intra oameni din S.O.S. România. Putem şi ştim să facem o poziţie că acest partid este condus de unica opoziţie ce-a existat în Parlament. Putem să fim importanţi încât fără noi să nu poată adopta legi, să nu se facă guvernare şi putem să dăm chiar premierul României. Dacă ştie Constituţie foarte bine şi pârghiile politice poate fi mai puternic şi decât preşedintele sau Parlamentul. Dacă nu se intra, vă rog să vă aduceţi în 2020 ce-am făcut din civic. Singura lor posibilitate este să mă omoare. Vor încerca, dar ei nu ştiu ce-am pregătit să vină după mine. Am luat în calcul absolut tot. În acest moment au făcut un lucru la care nu s-au gândit. Au demonstrat că tot ce-am spus eu e adevărat şi am deranjat marile puteri, eram singura care putea să obţină președinția României din primul tur, că au încercat să închidă partidul la CCR şi nu s-a dus până acolo. Nu mi-e frică de nimeni şi nu mă voi opri din a spune adevărul niciodată”, a conchis Diana Șoșoacă.

Articolul Diana Şoşoacă: „Sistemul, globaliştii actuali, vor să ne omoare speranţa, să ne spună că n-avem încotro şi să ne supunem lor; chiar dacă clamează că au câştigat, ei ştiu că nu e aşa căci noi mergem cu Dumnezeu înainte, ducem lupta până la final, iar întotdeauna Binele va învinge Răul, păstraţi-vă speranţa” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks